11.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSpecialAu demarat lucrarile pregatitoare la noul CET al Sucevei

Au demarat lucrarile pregatitoare la noul CET al Sucevei

„Nu cred că mai este cale de dat înapoi. Deja s-au cheltuit nişte bani, sume destul de importante, aproximativ un milion de euro”, a declarat primarul Ion Lungu n „O parte din lucrări cred că le vom face din această toamnă”, a spus directorul Adrem Suceava, Constantin Plăcintă.

Adrem Invest s-a apucat să facă lucrările pregătitoare, de amenajare a şantierului pentru noua centrală electrică de termoficare (CET) a municipiului Suceava. „Am înţeles că deja au decopertat o suprafaţă unde vine amplasată noua centrală”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. El a precizat că este vorba de mai mulţi copaci care au fost defrişaţi în zona unde ar urma să fie organizarea de şantier pentru amplasamentul noului CET.
„Sper să se apuce cât mai repede de treabă. Mâine (azi – n.red.) voi fi la Bucureşti unde voi avea o discuţie şi cu conducerea Aderm Invest pentru a vedea în ce stadiu mai sunt. Contractul lor cu ISPE pentru proiectul tehnic al centralei a fost semnat. Eu nu cred că mai este cale de dat înapoi. Deja s-au cheltuit nişte bani, sume destul de importante de ordinul sutelor de mii de euro, aproximativ un milion de euro”, a declarat primarul Ion Lungu. Sumele la care el s-a referit constau, de fapt, în garanţia depusă de Adrem Invest la Primăria Suceava şi care depăşeşte 400.000 de euro, la care se adaugă aproape jumătate de milion de euro cât ar fi celelalte cheltuieli cum ar fi întocmirea documentaţiei.
Noul CET ar urma să se amplaseze pe un teren aflat în proprietatea SC Termica SA Suceava, în vecinătatea actualului CET. În timp ce acesta din urmă produce energie termică şi electrică pe bază de huilă şi, în anumite condiţii, păcură, noul CET ca produce energie termică şi electrică pe un mixt de gaze naturale şi biomasă. Construirea instalaţiilor care produc energie electrică şi termică pe bază de biomasă este mai complexă decât în cazul celor pe bază de gaze naturale.
Deocamdată, o dată exactă la care să se demareze lucrările efective nu este estimată, însă directorul SC Adrem Invest Suceava, Constantin Plăcintă, a spus că lucrările la care s-a referit primarul Ion Lungu sunt doar de pregătire a zonei, iar la ora actuală mai sunt demersuri făcute pentru emiterea autorizaţiei de construire. „Ne pregătim să obţinem autorizţaia de construire. O parte din lucrări cred că le vom face din această toamnă. Sperăm ca să putem definitiva aceste demersuri în jurul datei de 15 octombrie”, a declarat Constantin Plăcintă.
Pe de altă parte, această dată coincide cu începerea furnizării de căldură în municipiul Suceava. „Pe timp de noapte va trebui să furnizăm căldură. Chiar dacă pe timp de zi va fi cald, se va funcţiona şi la Termica pe un randament mai scăzut. Asociaţiile de proprietari au posibilitatea ca, opţional, dacă doresc să nu benefcieze de căldură, să închidă gigacalorimetrul de la branşamentul de la intrarea în bloc. Totuşi, cred că pe timp de noapte este necesară furnizarea de căldură pe timp de noapte. ~n concluzie, începând de pe data de 15 octombrie, locuinţele din municipiul Suceava vor avea căldură cel puţin pe timp de noapte”, a declarat Ion Lungu.
Căldura se va da, în acest sezon rece, din CET-ul actual care funcţionează pe cărbune. Aceasta din cauză că SC Termica SA Suceava are obligaţia ca, începând cu data de 15 octombrie, să furnizeze şi energie electrică în sistemul energetic naţional. ~n măsura în care nu este furnizată energia electrică, atunci se percep penalităţi. De asemenea, după această dată va fi nevoie şi de căldură şi atucni cu siguranţă că va trebui să fie îmbinat utilul cu plăcutul: dăm şi energie electrică în sistemul naţional, în aşa fel încât Termica să poată factura producţia la Electrica şi la Transelectrica în aşa fel încât să putem asigura finanţarea pentru furnţionare şi pentru plata cărbunelui.
Pe de altă parte, dacă lucrările la noul CET ar demara în această toamnă, ar mai fi în continuare şanse ca din sezonul rece 2012 – 2013 să fie furnizată energie termică în sistem centralizat din noua centrală, cel puţin de pe instalaţiile care funcţionează pe bază de gaz metan, nu şi de la cele care vor funcţiona pe bază de biomasă. (Dan PRICOPE)

 

Cele mai citite

Tragedie în Gara Medgidia! Un copil s-a electrocutat și are arsuri pe 70% din suprafaţa corpului

Un incident grav a avut loc joi, în Gara Medgidia, județul Constanța, când un copil de 10 ani a fost electrocutat după ce s-a...

Advent ar putea vinde Zentiva într-o tranzacție de peste 5 miliarde de euro; afacerea are operațiuni și în România

Fondul de investiții american Advent analizează posibilitatea de a vinde Zentiva, producătorul ceh de medicamente generice cu activitate și în România, într-o tranzacție care...

Pau Cubarsi, desfigurat în meciul Steaua Roșie Belgrad – Barcelona! A avut nevoie de 10 puncte de sutură

Pau Cubarsi, tânărul fundaș al Barcelonei, a suferit o accidentare gravă în timpul partidei contra Stelei Roșii Belgrad, după ce a fost lovit violent...
Ultima oră
Pe aceeași temă