5 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSpecialAtracţia fatală pentru politicienii banali şi intrigile lor

Atracţia fatală pentru politicienii banali şi intrigile lor

Nu trece săptămâna fără o ştire despre figuri proeminente ale scenei politice româneşti abandonându-şi subit cauza sau partidul pentru care au luptat şi care i-a propulsat în postura de personaje importante.

„Vânătorul de securişti“, istoricul Marius Oprea, a apărut, recent, la tribunal ca mar­tor în numele unui fost securist, Ni­colae Paraschiv, aflat în proces cu CNSAS. În 2004, Oprea scria despre acelaşi Paraschiv: „Este o ru­şine ca astfel de oameni să ocupe, după 15 ani de la Revoluţie, funcţii atât de importante în so­cie­ta­te“. Acesta era, la vremea res­pectivă, consilier local din partea PSD la Primăria Braşov, în timp ce Oprea era consilier PNL. Pa­ras­chiv este şi acum secretar al Primăriei Braşov din partea USL. Între timp, Oprea a fost numit director de de­partament în cadrul IICCMER, instituţie aflată în subordinea primului ministru, Victor Ponta.

Schimbările de atitudine ale unor personaje precum Sorin Roşca Stănescu, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu sunt percepute, mai de­grabă, ca acte demne de dis­preţ, decât atacuri la adresa moralităţii. După ce au strâns rândurile împotriva duş­manului comun întruchipat de preşedinte, ale cărui priorităţi i-au deranjat în nu­me­roase rânduri, ei realizează că liantul care i-a unit e pe cale să se destrame, pe mă­su­ră ce mandatul preşedintelui la Cotroceni se apropie de sfârşit. Sorin Roşca Stă­nes­cu, odinioară cel mai înfocat duşman al lui Voiculescu în mass-media, îm­bră­ţi­şea­ză astăzi atitudinea răzbunătoare a aces­tuia, afacerile nefiind nici ele străine de co­laborarea dintre ei. Între timp, An­to­nescu vrea să rupă definitiv relaţiile cu cei doi, pe care nu demult i-a curtat, pătând definitiv imaginea PNL.

Citeşte continuarea în Revista 22.

Cele mai citite

Avocații lui Navalnîi, condamnați pentru extremism în Rusia: SUA denunță atacurile asupra disidenței

Washingtonul a criticat dur condamnarea a trei avocați ai fostului lider al opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, calificând decizia drept o nouă încercare a Moscovei...

Prețurile mari ale chiriilor afectează victimele incendiilor din Los Angeles: autoritățile intervin pentru a limita abuzurile

După incendiile devastatoare din Los Angeles, multe familii care au rămas fără locuință se confruntă cu o creștere bruscă a prețurilor de închiriere, într-un...

Vortexul polar lovește SUA: Gerul extrem și ninsorile vor afecta 300 de milioane de oameni

Un vortex polar este prognozat să afecteze săptămâna viitoare cea mai mare parte a Statelor Unite, inclusiv regiuni sudice neobișnuit de friguroase. Serviciul Meteorologic Național...
Ultima oră
Pe aceeași temă