3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum va proteja Franța operele de artă amenințate de SI

Cum va proteja Franța operele de artă amenințate de SI

Președintele francez François Hollande a anunțat, marți, la conferința generală a UNESCO, că operele de artă amenințate de gruparea jihadistă Statul Islamic vor putea fi protejate, în Franța, prin instauratea ‘dreptului de azil’, relatează AFP, citat de Mediafax.

El a explicat că azilul poate fi acordat doar operelor ce fac parte din patrimoniul. mondial

‘Dreptul de azil corespunde persoanelor (…), dar azilul poate fi acordat de asemenea operelor de artă, patrimoniului mondial’, a declarat președintele francez la cea de-a 70-a conferință generală a UNESCO. El a indicat că această dispoziție figurează într-o lege privind libertatea de creație ce urmează să fie examinată de parlamentul francez. 

Citește și: Cele 43 de tezaure umane vii ale României

Franța a ‘decis să introducă un control vamal la importul de bunuri culturale și va include în dreptul său rezoluțiile Consiliului de Securitate ce interzic transportul, tranzitul, comerțul cu obiecte din patrimoniul cultural care au părăsit ilegal unele țări’, a adăugat șeful statului francez. 

Aceste măsuri fac parte dintr-un plan de acțiune elaborat de directorul muzeului Luvru, Jean-Luc Martinez, la cererea președintelui Hollande. 

 

Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă