2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialAtacurile de la Paris înclină axa geopolitică spre Moscova

Atacurile de la Paris înclină axa geopolitică spre Moscova

În vreme ce, la Paris, autoritățile franceze continuă vânătoarea autorilor atacurilor de vineri seara cu operațiuni în suburbii, în Siria, atacurile împotriva bazelor și infrastructurii Statului Islamic au devenit în ultimele zile tot mai coordonate între Statele Unite, Franța și Rusia.

Aflat la Manila, unde are loc un summit al APEC (procesul de Cooperare Economică Asia-Pacific), președintele Barack Obama a declarat ieri că a avut „discuții repetate” cu Vladimir Putin despre posibilitatea ca ţările lor să coopereze militar mai strâns în Siria. „Problema, în incursiunile lor militare inițiale în Siria a fost că au fost mai preocupați să îi ofere susținere președintelui Assad.

Dacă își schimbă centrul de interes și se concentrează asupra amenin­țării principale, care este ISIS, atunci acesta este lucrul pe care dorim să îl vedem”. Comentariile lui Obama reprezintă cea mai clară și directă indicație că Statele Unite sunt pregătite să coopereze îndeaproape cu Rusia în lupta împotriva ISIS și răspunde solicitării din ajun a președintelui francez, Francois Hollande, care făcuse apel la formarea unei „mari și singure coaliții antiteroriste”.

Președin­tele american s-a arătat sceptic că rușii vor fi de acord să își modifice țintele, dar a subliniat, semnificativ, că rușii s-au dovedit „un partener constructiv” în cadrul discuțiilor de la Viena de săptămâna trecută, unde miniș­trii de externe au convenit asupra unui parcurs pentru încetarea focului în Siria și tranziția politică. Singurul punct de dispută îl constituie soarta lui Assad și, în mod previzibil, ieri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a calificat drept „inacceptabilă” con­diționarea formării unei coaliții antiteroriste de plecarea de la putere a lui Assad.

Cheia se află la Paris

În aceste condiții, cheia „marii coaliții” Vest-Est se află în acest moment în mâinile lui Hollande. Franța a fost cea mai vehementă în a cere îndepărtarea președintelui sirian de la putere înainte de a discuta tranziția politică, o poziție la care s-au aliniat și Washingtonul, și ­Londra. În cazul în care Hollande se va răzgândi și va considera, sub presiunea internă, că distrugerea ISIS a căpătat precedent ­după atacurile de vineri, atunci americanii și britanicii se vor replia la rândul lor și obstacolele din calea alianței anti-teroriste Occident-Rusia vor fi îndepărtate.

Putem vorbi deja despre o creștere importantă a coordonării militare între ruși și francezi. Marți seara, avioanele franceze au lansat un al treilea val de atacuri asupra „capitalei” statului islamic, orașul sirian Raqqa, în vreme ce rușii au lansat atacuri cu bombardiere și rachete de croazieră asupra aceleiași regiuni în timpul zilei. Pentru prima oară din septembrie, de când au declanșat campania din Siria, notează Wall Street Journal, rușii i-au notificat marți pe americani în avans cu privire la atacuri și la ținte.

În aceeași zi, Hollande i-a telefonat lui Putin pentru a discuta posibilitatea elaborării unor planuri militare comune care ar urma să fie discutate săptămâna viitoare. la rândul său, Putin le-a cerut public militarilor ruși să își coordoneze acțiunile cu francezii după ce portavionul Charles de Gaulle va ajunge în regiune. Hollande merge marțea viitoare la Washington și joi la Moscova pentru a discuta despre Marea Coaliție și, cum rușii rămân deciși să nu accepte îndepărtarea lui Assad, este foarte posibil să obțină concesii din partea unei Franțe aflate sub asediu terorist.

O schimbare radicală de poziție din partea Franței nu este de neimaginat. Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, a remarcat pentru România liberă că deja în politica externă a Franței a avut loc o schimbare majoră după atacurile de vineri.

„Franța – observă Diaconescu, obișnuia să fie extrem de scrupuloasă și de fermă în ceea ce privește respectarea dreptului internațional și obținerea unui mandat din partea ONU pentru intervențiile militare în străinătate. Evident, atacurile din Siria arată că nu au mai așteptat să obțină madat de la ONU și au acționat la fel cum au făcut și americanii înaintea lor”. Dacă sursa de legitimitate legală nu mai este ONU, atunci aceasta va trebui să fie Marea Coaliție pe care Hollande dorește să o formeze.

Concesii în Est?

Realizarea Marii Alianțe antiteroriste și pivotul strategic occidental spre Rusia ar putea lăsa deschisă calea unor concesii occidentale în privința situației din Ucraina și a acțiunilor agresive ale Moscovei în Europa de Est. Întrebat dacă o coaliție Vest-Est care se va concentra asupra Orientului Mijlociu se va traduce printr-o pierdere a interesului Occidentului pentru Europa de Est și o toleranță mai mare față de Rusia în această regiune, Diaconescu a fost lipsit de echivoc:

„Da. Acest lucru se va întâmpla. Recu­noașterea de către Putin a faptului că avionul prăbușit în peninsula Sinai a fost doborât de teroriști reprezintă o reconoaș­tere indirectă a pericolului pe care îl reprezintă ISIS. Putin și-a deschis în acest fel o poartă spre Occident care până acum îi era închisă”. În măsura în care pericolul ISIS va fi considerat mai mare decât pericolul rus, Putin va păși pe această poartă și va fi primit cu brațele deschise. Deja mai mulți politicieni ruși și occidentali au evocat alianța anti-nazistă ca precedent de cooperare între rivali strategici pentru înfrângerea inamicului comun.

Atunci, această alianță a avut drept efect colateral înrobirea pentru 50 de ani a Estului Europei de către Uniunea Sovietică. Acum, cu o bună parte din aceste țări membre NATO, americanii promit că nu se va mai întâmpla. Aflată la Berlin, la o conferință dedicată securității, asistentul secretarului de stat american pentru afaceri europene și eurasiatice, Victoria Nuland, a asigurat în discursul său că „În calitate de aliați NATO, susținem acele State de la granița de Est a Alianței care sunt îngrijorate că ar putea deveni următoarele victime ale Kremlinului”. Prezența noastră militară continuă pe uscat, pe mare și în aer în Polonia, România, Bulgaria și statele Baltice reprezintă un mesaj de descurajare puternic” la adresa Rusiei.

Nuland a cerut de asemenea menținerea sancțiunilor legate de Ucraina până când acordurile de la Minsk vor fi implementate pe deplin și a celor legate de Crimeea până când peninsula va fi retrocedată Ucrainei. Reînnoirea sancțiu­nilor europene la adresa Rusiei vor fi discutate la summitul din decembrie al Uniunii Europene. În funcție de decizia ca va fi luată vom putea să apreciem cât de mult a înclinat balanța geopolitică în favoarea Moscovei.  

„Creierul“ atentatelor, ţinta asaltului din Saint-Denis

Forţe ale armatei şi poliţiei franceze au declanşat ieri în zori o operaţiune în Saint-Denis, în nordul Parisului, care l-a vizat pe jihadistul belgian care a organizat atentatele din Paris.

Locuitorii din Saint-Denis s-au trezit miercuri în zori, mai exact la 4,10, în zgomotul paletelor de elicopter şi în şuierăturile gloanţelor, totul culminând cu şase explozii extrem de puternice. Intervenţia antiteroristă legată de atentatele de vineri din Paris a durat peste şapte ore, în cursul cărora doi suspecţi au murit şi cinci poliţişti au fost răniţi. Centrul cartierului a fost blocat de forţele de ordine, barajele poliţiei au ocupat intersecţiile, circulaţia maşinilor şi transportul în comun au fost interzise şi şcolile au fost închise.

Procurorul Republicii, Francois Molins a confirmat că operaţiunea a vizat capturarea lui Abdelhamid Abaaoud, jihadist belgian şi presupul organizator al atentatelor din Paris, după informaţii potrivit cărora el s-a fi ascuns într-un apartament din această periferie pariziană. La operaţiunea antiteroristă, condusă de sub-direcţia antiteroristză a poliţiei judiciare, au participat RAID şi BRI şi preşedintele Hollande care a urmărit operaţiunea din Saint Denis  de la Elysee împreună cu premierul Valls şi miniştrii de Interne, al Apărării şi al Justiţiei, a elogiat curajul lor, precizând că au fost tot timpul sub tirul gloanţelor teroriştilor.

Într-o primă fază, forţele de ordine au interpelat trei bărbaţi care erau baricadaţi în apartament, o femeie aflată şi ea în acel apartament şi-a activat vesta cu explozibili. Un al doilea terorist a fost ucis de gloanţele forţelor de intervenţie. Au fost arestate şapte persoane, unul din arestaţi fiind cel care închiriase apartamentul teroriştilor.

Panica se extinde

Poliţia franceză şi-a continuat raidurile de luni şi marţi şi pe parcursul întregii nopţi de marţi spre miercuri pe întreg teritoriul Franţei în timp ce anchetele care au loc în Franţa şi în Belgia dezvăluie detalii asupra mişcărilor atacatorilor înaintea asalturilor coordonate de vineri seara. Deşi încă neprins, Abdelhamid Abaaoud, jihadistul cel mai cunoscut din Belgia este vânat şi laţul de strânge în jurul său.

Temerile legate de securitate s-au intensificat în Europa, urmare a atentatelor devastatoare din Paris la 13 noiembrie. Autorităţile germane s-au străduit să dezmintă zvonurile de marţi privind un posibil atentat cu bombă la Hanovra care au determinat anularea meciului amical de fotbal Germania-Olanda şi au precizat că poliţia nu a descoperit nici un explozibil. În aceeaşi zi, şapte persoane au fost arestate în germania în cadrul operaţiunii de căutare a lui Salah Abdelslan, vânat pentru rolul cheie în atentatele din Paris.

La Bruxelles, un meci de forbal prevăzut pentru marţi între Belgia şi Spania a fost de asemenea anulat şi numeroşi fani sunt îngrijoraţi că perturbările ar putea ameninţa Campionatul european din Franţa de anul viitor.

Avioane şi aeroporturi în alertă

În SUA, marţi seara, două zboruri ale Air France cu destinaţia Paris au fost dirijate spre alte destinaţii după decolare după ameninţări anonime la telefon evocând prezenţa de bombe la bord. Autorităţile din SUA şi din Canada, unde au aterizat cele două avioane, au anunţat că sutele de pasageri şi membrii echipajelor au aterizat în siguranţă şi aparatele au fost percheziţionate atent de echipe speciale de securitate. Unul din avioane a fost dirijat spre Salt Lake City, în Utah după ce decolase din Los Angeles, iar al doilea, plecat din Washington, a aterizat în Halifax, Canada.

Ieri după-amiază au continuat alerte în alte puncte. La terminalul nord al aeroportului londonez Gatwich şi pe aeroportul din Dusseldorg. Iar poliţia turcă a anunţat arestarea a opt persoane pe aeroportul din Istanbul, prezentate ca militanţi ai grupului Statul Islamic şi are intenţionau să intre ilegal în Germania.  

Cele mai citite

Energia nucleară, soluția marilor companii pentru inteligența artificială

Alimentarea centrelor de date necesită cantități uriașe de electricitate, investiții pe măsură, dar și riscuri semnificative Creșterea explozivă a inteligenței artificiale (AI) determină giganții tehnologici...

Avertizări meteo: Cod portocaliu de vânt puternic și Cod galben de viscol în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o avertizare de Cod portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului. Avertizarea meteorologilor este valabilă până joi...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...
Ultima oră
Pe aceeași temă