De câteva zile, structura de chirpici a PRM se zguduie, iar punerea în scenă se dovedeşte mai neconvenţională ca oricând: asediul e condus de grădiniţa partidului, iar principala armă a ajuns şi aici, după moda primăverii lui 2011, online-ul (site-urile de imprecaţii, România Mare şi Tricolorul, au fost blocate o perioadă de către lideri ai tinerilor peremişti).
Tribunul, tineretul şi internetul se ciocnesc acum într-o luptă care, însă, exclude din start ideile, dar are darul de a elibera gândacii din bucătăria formaţiunii.
Să fie aceasta o nouă oprire, pentru alimentare, a PRM, în drumul său spre dezintegrare? Rămâne în continuare neclar.
Dezintegrarea PRM nu se va produce decât dacă Vadim însuşi se va prăbuşi politic sau – de ce nu? – dacă va găsi de cuviinţă să renunţe la casa bântuită pentru una nouă.
Orice ar fi, ştim că până acum Vadim Tudor a găsit întotdeauna resurse pentru a continua.
Ştim că şi atunci când o parte semnificativă a electoratului său a intrat în adormire şi nu a mai băgat PRM-ul în parlamentul naţional, Tribunul tot s-a descurcat: şi-a găsit frate, a trecut puntea şi uite că a intrat în cel european.
În concluzie, deşi de ceva timp PRM poate fi considerat, cum s-ar zice, mort, totuşi, partidul nu s-a şi dezintegrat. Iar asta, pentru două motive: că, în continuare, CVT însuşi este, politic, în viaţă; apoi, pentru că face profit dacă ţine cadavrul PRM în fereastră, şi-i încasează pensia.
Ca atare, dacă nu neapărat din perspectiva prăbuşirii definitive a PRM, atunci de ce ar mai fi interesantă această dizidenţă „din interior” a tineretului peremist? Eu văd cel puţin două motive.
Întâi, pentru că din ieşirile publice ale liderilor OTPRM aflăm cât de îmbătrânite sunt, de fapt, minţile celor care fac umbră în Organizaţia de Tineret a Partidului România Mare.
Dacă, în general, în pepinierele autohtone de partid cresc în voie specii mutante de arivişti, cocalari, snobi şi inculţi, în România Mare situaţia pare a fi cel puţin la fel de dezastruoasă.
În plus, acţiunile şi discursurile le sunt dominate de fracturi logice care, până la urmă, le vor veni de hac. Şi, imaginaţi-vă, şeful lor este Vadim – craiul politic pentru care, la 18 ani, s-au şi înregimentat în PRM, după cum o şi recunosc unii în EVZ.
În al doilea rând, este util ce se întâmplă deoarece momentul de faţă reprezintă o bună sursă de mărturii din interior.
Oricât ar fi ele de haotice şi de înfierbântate, aceste declaraţii pun în lumină cum se consumă viaţa de partid în PRM, cum sunt conduse filialele, câţi dinozauri sunt la timonă prin teritoriu, cum evită banii contabilitatea partidului, ce crede Tribunul despre tinerii inconştienţi care îl adulează, cum îi pune el, Vadim, cu botul pe labe pe căţeii care vorbesc neîntrebaţi la cina creştină şi cât de mult îl macină paranoia pe liderul suprem.
Mai mult, aflăm că, în ciuda tentativei de schismă de acum, în OTPRM se pregătesc, din punctul de vedere al caracterului, cadre-copii ale liderului maxim.
Din bălăcăreala dintre tineri şi bătrânul Vadim vedem şi cât de hidos arată mama consecvenţei în partid: când dă afară câte-un confrate, Tribunul înştiinţează publicul că a scăpat de un gunoi cum rar i-a mai fost dat omenirii să vadă.
Iar când le vine rândul, stimabilii tineri nu se lasă mai prejos, iar Vadim devine el însuşi o sumă de defecte ce tinde spre infinit.
Sunt oare toate acestea banale cancanuri?
La cât de uşor şi-a momit Corneliu Vadim Tudor adepţii şi la cât de simplu i-a fost acestui comerciant de frici şi de himere naţionaliste să-şi vândă scump merele otrăvite, posibilitatea de a arunca o privire în interiorul formaţiunii i-ar putea feri, pe cei tentaţi, să cadă în eroare şi i-ar ajuta pe cei deja căzuţi să se ridice.
Altfel, nu aştept nimic deosebit de la inautentica revoltă a tineretului peremist.
Nu doar pentru că nu par capabili de ceva articulat.
Dar le-ar fi imposibil să explice totuşi de ce au acceptat până acum poziţia mortului din fereastră pentru ca altul să-i încaseze pensia.
