11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialAtac cu lansatoare de rachete asupra ambasadei SUA din Libia

Atac cu lansatoare de rachete asupra ambasadei SUA din Libia

Manifestanţi armaţi au tras marţi cu lansatoare de rachete asupra consulatului american de la Benghazi (estul Libiei), ucigând un american, pentru a denunţa un film considerat ofensator la adresa Islamului, au declarat pentru AFP surse din cadrul ministerului libian de Interne, potrivit Realitatea.net.

Conform purtătorului de cuvânt al Înaltei comisii pentru securitate a ministerului de Interne, Abdelmonoem al-Horr, forţele de securitate precum şi ministerul Apărării au încercat să controleze situaţia, în timp ce rachete RPG au fost lansate asupra consulatului de la o fermă din apropiere.

Ministrul adjunct libian de Interne, Wanis al-Charef a declarat că „un funcţionar american a fost ucis iar un altul a fost rănit la mână. Ceilalţi membri ai personalului au fost evacuaţi şi se află în siguranţă”, a declarat acesta fără a fi în măsură să precizeze dacă persoana ucisă era diplomat.
Purtătorul de cuvânt al comisiei din cadrul ministerului de Interne a denunţat atacul şi a calificat atacatorii ca „persoane în afara legii”, fără a acuza totuşi un anumit grup.

Diplomaţia SUA a confirmat atacul asupra consulatului din Benghazi. „Putem confirma că reprezentanţa noastră la Benghazi, în Libia, a fost atacată de un grup de manifestanţi”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Victoria Nuland, într-un comunicat.

„Condamnăm în cei mai puternici termeni acest atac împotriva misiunii noastre diplomatice”, a adăugat aceasta.

Manifestanţii armaţi au atacat consulatul american de la Benghazi, în estul Libiei, pentru a denunţa un film ofensator la adresa Islamului, conform unor surse concordante.

„Manifestanţi au atacat consulatul american la Benghazi. Aceştia au tras focuri de armă în aer înainte de a intra în clădire”, a declarat pentru AFP ministrul adjunct de Interne, Wanis al-Charef.

La scurt timp, un martor a declarat că manifestanţii au incendiat consulatul.

Conform lui Charef, atacatorii protestează faţă de acelaşi film denunţat de mii de egipteni, majoritatea salafişti care au manifestat marţi în faţa ambasafei americane de la Cairo, înainte de a da jos steagul american şi a îl înlocui cu unul islamic.

 

Cele mai citite

Barcelona refuză o ofertă de 250 de milioane de euro pentru Lamine Yamal din partea lui PSG!

Lamine Yamal, tânărul superstar al Barcelonei, a atras atenția cluburilor mari din Europa, iar Paris Saint-Germain (PSG) a fost dispus să doboare recordul mondial...

Ziua Internațională a bărbaților se sărbătorește pe 19 noiembrie

Ziua Internațională a bărbaților, celebrată anual pe 19 noiembrie, promovează recunoașterea contribuțiilor și a bunăstării bărbaților și băieților în societate. Ziua Internațională a bărbaților...

Rezultatele la alegerile prezidenţiale vor putea fi urmărite în timp real

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a anunțat o premieră tehnologică pentru alegerile prezidențiale, realizată în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)...
Ultima oră
Pe aceeași temă