Astronomii de la Observatorul European Austral (ESO) au fotografiat o stea hipergigantă galbenă, pe care au denumit-o „nebuloasa în formă de ou ochi”, pentru că centrul ei este rotund şi mult mai condensat – asemănător gălbenuşului – şi exteriorul ei are un contur neregulat – asemănător albuşului, scrie Mediafax.
În spatele acestei denumiri ciudate, steaua – ce a primit denumirea oficială IRAS 17163-3907 – posedă câteva caracteristici excepţionale, ea fiind de o mie de ori mai mare decât Soarele nostru, iar strălucirea ei este de circa 500.000 de ori mai puternică, au precizat experţii de la ESO, miercuri, citaţi de AFP.
Fără aceste caracteristici deosebite, nebuloasa, aflată la o distanţă de 13.000 de ani lumină, nu ar fi putut fi observată de pe Terra, nici chiar de Very Large Telescope (VLT) al ESO din deşertul chilian Atacama.
Hipergigantele galbene alcătuiesc o clasă de stele uriaşe foarte active, care elimină praful şi gazele ce formează învelişul nebuloasei. Ele îşi încheie viaţa printr-o explozie spectaculoasă, transformându-se în supernove.