Coalitia care a preluat guvernarea Romaniei trebuie sa raspunda unor asteptari precise ale electoratului si sa tina carma unei economii care navigheaza pe ape furtunoase. Asteptarile sunt insa inselatoare in politica. Dupa ce au fortat nota, ignorand criza, si au impus majorari de salarii si de pensii, dand peste maini cabinetului Tariceanu, social-democratii nou-instalati la putere iau acum o mina serioasa, responsabila si admit ca nu pot aplica legile pentru care s-au batut. Ecaterinei Andronescu i s-au uscat lacrimile varsate in delirul emotional al votului castigator prin care a impus o majorare cu 50% a lefurilor dascalilor. Noua sefa a Educatiei isi ia o marja de siguranta si spune ca doar dupa ce se va calcula bugetul se va sti precis daca se poate acorda majorarea promisa. Instalat in fotoliul de ministru al Muncii, social-democratul Marian Sarbu are si el ezitari in ce priveste implinirea promisiunilor si chiar aplicarea legislatiei pentru care s-a luptat cu liberalii. El si-a nuantat la randul sau limbajul si acum "spera" sa nu se ajunga in situatia de a nu putea majora punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut, asa cum scrie la lege. Mai mult, el nu exclude chiar posibilitatea de a mesteri o ordonanta de urgenta care sa amane aplicarea masurii, cel mai probabil cu un an. Devine cat se poate de clar ca pentru a castiga puterea politicienii de stanga au jucat la cacealma, promitand imposibilul. Imi este greu sa cred ca nu intelegeau cum stau lucrurile in economie. Presa a relatat constant cum se deteriorau finantele tarii, cum se blocau finantarile din strainatate, cum toata lumea avea probleme, din Washington pana-n Beijing, via Londra, astfel incat numai un autist ar avea scuza ca se crede pe o insula de prosperitate. Ei nu aveau cum sa ignore criza si totusi au votat pomeni. Sentimentul ca stiau ca lanseaza promisiuni fara acoperire imi este intarit de reactiile primei zile de guvernare. Actualii guvernanti incearca acum sa mimeze surpriza in fata finantelor tarii si cauta tapi ispasitori.
Tot presa relatase de mult despre imensele si oarecum necuvenitele venituri ale celor care conduceau companii de stat, agentii guvernamentale si reprezentau statul in boardurile acestora. Sumele castigate de fosta gasca sunt intr-adevar halucinante.
Numai ca reactia absolut populista, de a decima salariile conducerii aeroportului sau a CFR-ului, este exagerata. Nu cred ca in companiile statului care fac afaceri de milioane de lei pe luna poti sa pui un sef platit modest, deoarece istoria recenta a aratat ca acestia se vor revansa bagand ghearele in contractele companiilor pe care le conduc. Riscam sa repetam ce s-a petrecut in fostul cabinet Vacaroiu, cand toata sefimea avea salarii mici, insa coordona spagi grase si capusa companiile cu firmele neamurilor.
Cred ca trebuie gasita, cu seriozitate, linia de mijloc si, mai ales, trebuie sa se evite trimiterea consilierilor ministeriali in boardurile companiilor. Rolul lor nu este sa ia comisionul pentru sefi, impunand anumite conditii, ci sa fie profesionisti si sa documenteze fiecare gest al acestuia.
Deocamdata electoratul se distreaza la auzul nebuniilor gasite prin ministere de noii sefi. In ianuarie insa reapar problemele si noua putere trebuie sa faca fata unei dileme serioase: fie sustin financiar o populatie care va fi brutal lovita de criza, fie gasesc bani pentru a mentine in viata afacerile care dau de lucru aceleiasi populatii. Nu cred ca vor fi bani pentru amandoua.
