-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialAsocierea Brăila – Galaţi, ruptă înainte de a fi înfiinţată

Asocierea Brăila – Galaţi, ruptă înainte de a fi înfiinţată

Preşedintele CJ Brăila, Gh Bunea Stancu a anunţat că rupe relaţiile cu Galaţiul şi implicit cu Tulcea, ideea înfiinţării Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Dunărea de Jos” Brăila-Galaţi-Tulcea, nemaiavând la acest moment nicio şansă de a fi pusă în practică. Stancu este supărat pe partenerii gălăţeni: „Noi avem momentan alte preocupări. Au mai fost nişte discuţii, să vedem dacă atacăm subiectul ăsta legat de aeroport, poate găsim noi o formulă, numai Brăila. Nu avem cum să facem ceva cu cei de la Galaţi pentru că nu avem corespondenţi care să răspundă întocmai promisiunilor pe care le-au făcut. Să ne facem că vorbim ca să avem ce vorbi? Noi, cei de la Brăila, suntem oameni practici, nu dorim astfel de lucruri. Noi ne dorim foarte mult aeroportul, pentru turismul medical şi turism în general. Ei n-au înţeles că noi nu suntem într-o competiţie, ci avem lucruri complementare. Tu ai universitatea, noi avem asta, voi aţi avut Metro, o parte dintre brăileni se duc la Real. Ce, ar trebui să punem o barieră? Eu cred că ăştia sunt oameni care au probleme de gândire”, a spus Bunea Stancu. Gh Bunea Stancu a luat peste picior proiectul singurului politician din Galaţi care mai dorea asocierea, primarul Marius Stan. „Au încărcat toată ţara cu acel tunel. V-am pus şi dumneavoastră întrebarea: dacă erau aşa de benefice aceste subtraversări, tuneluri, de ce nu se fac în Europa, de ce fac toţi din astea la suprafaţă? Pentru că sunt mai ieftine şi mai uşor de întreţinut. Nu este decât cel de sub Canalul Mânecii şi acolo nu au avut încotro. Iar Franţa şi Anglia sunt două ţări care, iertaţi-mă, dar nu se compară cu România. Omul visează, s-a dus pe la ministere, a tras de uşi, dar probabil că erau în vacanţă ăştia şi erau închise uşile sau au uitat să îi deschidă. Asta e gogomănie, nu e altceva”, a mai şarjat Stancu. La Galaţi, noua asociere a fost primită cu reticenţă pentru că, din iunie 2012, mai există Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Dunărea de Jos”, în care sunt asociate Galaţiul şi Brăila şi alte 50 de localităţi din judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea şi nu a fost privită cu ochi buni inflaţia de asocieri, fără dezvoltarea unor proiecte concrete.

 

Cele mai citite

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...

Cristi Chivu revine pe teren pentru Ajax într-un meci al legendelor împotriva lui Real Madrid!

Cristi Chivu a fost protagonistul unui moment special pe "Johan Cruijff Arena", participând la un meci al legendelor organizat de Ajax Amsterdam cu ocazia...

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...
Ultima oră
Pe aceeași temă