1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialAsociatia "Europa" solicita demiterea unor demnitari

Asociatia „Europa” solicita demiterea unor demnitari

Asociatia Academica de Administratie Publica „Europa” a solicitat premierului Calin Popescu Tariceanu si ministrului Muncii, Gheorghe Barbu, demiterea secretarului de stat Daniela Andreescu, fost director OMFM, si a actualului sef al Oficiului Pentru Migratia Fortei de Munca, ultimul declansand saptamana trecuta o asa-zisa greva a foamei la locul de munca – se mentioneaza in scrisoarea transmisa de aceasta organizatie.

Se solicita, de asemenea, declansarea unei actiuni de control la OMFM, care sa vizeze activitatea desfasurata de actualul si fostul director pe perioada guvernarilor trecute. Asociatia „Europa” o va sustine pe Dorina Presura, fost functionar in cadrul OMFM, in demersurile domniei sale de denuntare a haosului si a ilegalitatilor care se petrec in cadrul Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca. Memoriile, contestatiile si sesizarile penale asumate de fosta functionara au vizat in ultimii ani activitatea dezastruoasa a tandemului Andreescu-Teodorescu, insa autoritatile competente au amanat luarea unor masuri radicale impotriva acestui cuplu, care se bucura de sustinerea permanenta a domnului Cocos, sotul celebrei consiliere de stat Elena Udrea, sfetnica nr. 1 a presedintelui Traian Basescu, cel care condamna virulent „sistemul ticalosit”, se mai spune in comunicatul semnat de presedintele Bogdan Gheorghe Draghici. In sesizarea transmisa premierului si ministrului Muncii se afirma ca Aurel Teodorescu se mai afla in administratia publica dupa o cariera plina de contraperformante. Acesta a fost director adjunct la Directia de supraveghere si control financiar din Directia Generala a Vamilor, implicat in afaceri necurate, a fost apoi Directorul Directiei de Audit din cadrul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, fiind anchetat de PNA impreuna cu presedintele Eugen Purlea, in urma unei anchete conduse de ministrul Blanculescu, care ceruse destituirea din functie a directorului Teodorescu, acesta fiind „recuperat” de fostul ministru al Muncii Marian Sarbu si numit director adjunct la OMFM. Aurel Teodorescu a fost director adjunct al OMFM in perioada 2003-2005, a contribuit decisiv la potentarea coruptiei din sistem si le satisfacera clientelei care acumuleaza averi fabuloase incalcand legislatia in vigoare. Acesta a fost acuzat in Raportul Armaghedon 7 SRI ca are vechime ca ofiter de securitate din Bucuresti, iar dupa decembrie 1989 a devenit comisar in Garda Financiara, sef de departament la Primaria Capitalei, apoi director adjunct al Directiei Generale a Vamilor, fiind remarcat de presa deoarece favoriza importuri dubioase de tigari in perioada 1995-1996, fiind implicat si in Tigareta II. A recunoscut ca a fost ofiter de securitate in cadrul Directiei a III-a contraspionaj, de unde a demisionat in august 1990.
Aurel Teodorescu este nasul liderului PSD Doru Giugula, fiind, de altfel, performerul unui traseism politic de marca. Directorul OMFM este acuzat ca nu si-a publicat CV-ul, declaratia de avere si de interese.
Cazul Teodorescu reprezinta o noua dovada a complicitatii transpartinice care paraziteaza administratia publica romaneasca. Asociatia „Europa” propune Aliantei pentru Guvernare Onesta, Responsabila si Austera (AGORA) sa-i treaca pe directorul OMFM Teodorescu si secretarul Andreescu pe lista celor aflati in serviciul public care compromit actul de guvernare, se mai arata in scrisoarea transmisa premierului si ministrului Muncii. Dosarul OMFM-Teodorescu-Andreescu este postat de ieri la www.draghici.ro.

Cele mai citite

Kit complet pentru unghii: ce include și cum să îl folosești corect

Care este soluția ideală pentru a face acasă manichiuri profesionale, fără a investi în vizitele constante la salon? Cu siguranță un kit complet pentru...

Diego Simeone, la final de drum cu Atletico Madrid? Conducerea caută deja un înlocuitor

După aproape 13 ani pe banca tehnică a lui Atletico Madrid, Diego Simeone ar putea încheia colaborarea cu echipa de pe Metropolitano la finalul...

Instanța rusă impune o amendă de 38.000 de dolari companiei Alphabet Google

Un tribunal din Rusia a impus o amendă de 3,8 milioane de ruble (aproximativ 38.000 de dolari) companiei Alphabet, proprietara Google, pentru nerespectarea reglementărilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă