Principalul suspect in asasinatul comis, la sfarsitul saptamanii trecute, in municipiul Lugoj (judetul Timis) a fost prins de politisti dupa o urmarire ca in filme, contra cronometru. Este vorba despre o crima descoperita joi seara, intr-un apartament din oras, in care o femeie de 32 de ani, Adriana O., a fost ucisa cu cruzime.
Trupul neinsufletit al victimei a fost gasit dupa ce fiica acesteia, in varsta de numai 8 ani, s-a aruncat de la balconul locuintei, situat la etajul trei, fracturandu-si ambele picioare. Minora in prezent se afla la Timisoara, sub stricta supraveghere medicala, diagnosticata cu leziuni interne si soc traumatic.
Anchetatorii nu au precizat care este exact legatura intre asasinat si caderea copilului de la inaltime, intrucat din cauza socului suferit minora refuza sa vorbeasca. In schimb, pe langa urmele clare de strangulare (femeia a fost sugrumata cu o banda adeziva tip scotch), medicii legisti au constatat ca victima a fost batuta cu bestialitate, cu un corp dur.
Specialistii de la Serviciul de Investigatii Criminale din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie au intocmit inca de vineri un cerc de suspecti, primul vizat fiind initial concubinul victimei, un cetatean german care insa avea un alibi solid. Pe lista suspectilor figura si Daniel Ghita (37 ani), un apropiat al femeii. Politistii s-au dus vineri dupa-amiaza la do-miciliul acestuia, gasindu-l in fata blocului.
Barbatul le-a cerut oamenilor legii sa-l lase sa urce pana in apartament, pentru a-si lua, chi-purile, buletinul. A disparut insa pe usa din spate a blocului. El s-a urcat intr-un camion care urma sa plece spre Timisoara, ascunzandu-se in remorca, insa politistii au realizat la timp ce se intampla si au dat alarma. Toata zona a fost blocata de filtre, iar fugarul a fost prins inainte de a iesi din oras.
Daniel Ghita a recunoscut ca el a ucis-o pe femeie, din razbunare, relatand ca, in urma cu un an, a avut o relatie amoroasa cu victima. Despre fetita care a cazut ori s-a aruncat de la etaj suspectul nu a spus un cuvant, astfel ca acest episod ciudat ramane deocamdata invaluit in mister. Barbatul a fost prezentat sambata magistratilor Tribunalului Timis, care au emis pe numele acestuia un mandat de arestare pe o perioada de 28 de zile pentru omor.