Intr-un comunicat de presa primit la redactie si semnat de catre vicepresedintele Partidului Popular Crestin-Democrat, Daniel Lucian Balan, se solicita condamnarea de urgenta a comunismului si adoptarea de catre Parlament si promulgarea de catre presedintele Romaniei a legii lustratiei cel mai tarziu pana la sfarsitul acestui an. „Romanii merita ca, pentru prima data dupa 60 de ani, macar pentru un ciclu electoral, sa fie reprezentati de oameni care nu au avut legatura cu Securitatea sau care nu au avut functii in Partidul Comunist”, se spune in acest comunicat. Totodata, PPCD este de parere ca „PSD este continuatorul fostului partid comunist, este partidul lui Ion Iliescu, a lui Miky Spaga, a lui Cozmanca, Simionescu de la Braila, fost prim-secretar UTC, si al altor politruci comunisti la nivel national sau judetean. Aflat astazi in disolutie, PSD incearca cu disperare sa se raporteze la teme cu care nu are nimic in comun, cum ar fi asanarea morala a clasei politice din Romania, declarand prin reprezentanti ai sai ca acest scandal al trecutului comunist este unul necesar, dar ca Romania are multe alte probleme in afara trecutului alesilor sai”.
PPCD considera ca Romania are, intr-adevar, de rezolvat in prezent multe probleme, in primul rand pentru ca PSD, sub toate denumirile sub care a activat, a pus mana pe putere in decembrie '89, pentru ca a perpetuat un regim comunistoid, a dus Romania in zona gri a Europei prin venirea minerilor, a manipulat populatia in legatura cu proprietatea si privatizarea. „Nu aveti nici un drept sa vorbiti de moralitate, parintele vostru spiritual nu are nici o cadere sa-l acuze voalat pe Seniorul Coposu, atata timp cat v-ati opus cu vehementa adoptarii unei legi a lustratiei, iar Ion Iliescu nu a ramas in gandire si actiune decat un biet prim-secretar comunist”, se adreseaza PPCD liderilor actuali ai PSD. In finalul comunicatului de presa, PPCD solicita partidelor parlamentare sa renunte la demagogie, la dublul limbaj si sa-si asume, macar acum, in pragul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, demersul de adoptare a legii lustratiei, lege propusa de parlamentarii PNTCD in 1999 si refuzata, la acea vreme, de restul clasei politice romanesti.