Cateva sute de studenti si profesori universitari de la Universitatea "Petre Andrei" din Iasi s-au confruntat ieri in fata sediului institutiei, totul degenerand intr-un scandal imens.
Peste 150 de studenti si profesori din cele doua tabere beligerante in razboiul academic de la Iasi s-au confruntat ieri timp de peste cinci ore in fata sediului Universitatii "Petre Andrei" din Iasi. Atacul furibund a inceput in jurul orei 11.30, cand tabara profesorului Niculae Niculescu, rectorul renegat al ONG-ului Universitatea "Petre Andrei", a incercat sa forteze intrarea in incinta institutiei iesene. In fata portilor universitatii era de la ora 8.00 un zid viu facut din protestatarii din tabara cealalta, respectiv a profesorilor si studentilor de la universitatea infiintata conform legii, Universitatea "Petre Andrei" din Iasi. Mitingul taberei Sindicatului Salariatilor de la UPA din Iasi era autorizat de Primaria Iasi, dar Niculae Niculescu a ignorat acest lucru si si-a impins simpatizantii sa forteze intrarea in cladire. "Legea e cu noi", scanda tabara universitatii infiintata legal. "Socola e cu voi", strigau, in replica simpatizantii lui Niculae Niculescu. "Aceasta stare de lucruri si escaladarea violentelor se datoreaza exclusiv sfidarii legii si a propriilor ordine emise, venita din partea ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei. Daca s-ar fi respectat hotararile definitive si irevocabile ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si ordinele semnate chiar de Adomnitei, nu ne mai dadeam acum cu batele in cap unii altora. Raspunderea este exclusiv a Guvernului Romaniei", a declarat Cristian Bocancea, liderul Sindicatului Salariatilor din Universitatea "Petre Andrei" din Iasi.