» Potrivit datelor Serviciului pentru Imigrari Iasi, la sfarsitul anului trecut, in registrele institutiei figurau 730 de cetateni straini, care obtinusera dreptul legal de sedere in Romania in urma casatoriei cu un cetatean roman. Fata de 2007 – cand numarul casatoriilor pentru obtinerea dreptului de sedere legala in Romania a fost de 458 –, in 2008, numarul acestora aproape ca s-a dublat la Iasi.
Numai in ultimul trimestru al anului 2008, in evidenta Serviciului pentru Imigrari Iasi au intrat 116 cetateni straini care si-au oficializat relatia cu romani, iar 89 de cupluri au fost programate la interviul pentru obtinerea vizei de sedere in Romania pentru cetateanul strain. Inspectorii serviciului iesean ii supun pe tinerii insuratei unui adevarat tir al intrebarilor, pentru a depista daca mariajul este facut din dragoste sau din interes, in ultimul caz, situatia fiind raportata, iar cetateanul strain – returnat autoritatilor din statul in care provine. "Casatoria cu un strain este un proces indelungat si verificat indeaproape de inspectorii nostri. In urma interviului si a verificarilor ulterioare, printre care se numara si vizitele la domiciliu, am depistat in acest an sapte casatorii de convenienta, facute in majoritate la initiativa cetatenilor straini de sex masculin. De cele mai multe ori, aceste casatorii sunt facute contra-cost, dar nu putem demonstra in instanta acest lucru.
Mai ales ca, in ceea ce priveste partenerul roman care a acceptat asa ceva, legea nu prevede vreo pedeapsa. Noi avem obligatia sa emitem o decizie de returnare a cetateanului strain in tara de provenienta in termen de 30 de zile", a precizat comisarul Sorin Gaita, coordonatorul Serviciului pentru Imigrari Iasi. Statistica serviciului releva ca, la Iasi, pe listele cetatenilor straini cu drept legal de sedere in Romania in urma casatoriei figurau 373 basarabeni, 37 turci, 18 ucrainieni, 21 iordanieni, 115 libanezi, zece iranieni si 14 sirieni.