Rezultatele bune din ultima perioada, care au dus Poli Timisoara la trei puncte de podium si in sferturile Cupei Romaniei, l-au facut pe Marian Iancu sa-i propuna lui Alin Artimon semnarea unui contract pana la finalul sezonului. Tehnicianul „violetilor” a afirmat ca nu mai doreste sa mai fie secund la Politehnica si nici coordonatorul echipei-satelit. „Vreau sa continuu ce am inceput la Poli, si, daca nu va mai fi sa continuu aici, voi incerca la alta echipa”, a precizat Artimon.
Pentru tanarul antrenor momentul adevarului va fi sambata, cand Poli va intalni UTA pe „Dan Paltinisanu”. „E un joc cu o incarcatura speciala si eu cunosc importanta si statutul unui meci cu UTA”, a comentat Artimon.
Daca Marius Lacatus se poate baza pe intreg lotul pentru partida de sambata seara, nu acelasi lucru se poate spune despre Artimon. Absentii se numesc Olah si Caramarin. In schimb a revenit Plesan, care s-a pregatit alaturi de colegii sai ieri-dimineata. Decarul timisorenilor a lipsit in meciul de Cupa cu CFR si in partida de la Craiova datorita unei periostite. „Imi vor lipsi foarte mult Olah si Caramarin, pentru ca amandoi treceau printr-un moment bun. Nu vreau sa para ca imi caut scuze. In ciuda unui oficial oltean, care a incercat sa induca ideea de echilibru. Va spun concret ca noi am avut opt ocazii si ei una singura. Si ocazia lor o numesc un sut tras spre poarta. Sper sa reusim acelasi lucru cu Aradul”, a spus Artimon.