Bucureştenii nu se dau în vânt după muzee. Cu o excepţie – „Noaptea Muzeelor” din fiecare mai, când lumea se calcă în picioare şi stă la cozi interminabile. Cum tarifele de intrare sunt modice (4-10 lei), vizibil nu gratuitatea e motivul pentru care doar în această noapte lumea se înghesuie sau acceptă, masochist, cozi de 50 de metri, ci pur şi simplu evenimentul ca atare, intrat într-o trad-i-ţie bucureşteană recentă.
Regizorul de la „Eu când vreau să fluier, fluier”, la Muzeul Literaturii
Oricum ar sta lucrurile, e clar că fiecare muzeu încearcă să momească publicul cu expoziţii şi evenimente cât mai seducătoare. Muzeul Literaturii a programat sâmbătă o întâlnire cu realizatorii de la „Eu când vreau să fluier, fluier” (Berlinul de Argint anul acesta), urmată şi de vizionarea gratuită a filmului, de la ora 24.00; printre realizatori, regizorul. Până atunci, spectatorii se pot încălzi cu spectacolul „Statui vivante” pe esplanada muzeului, de la ora 19.00, urmat de un concert de muzică rusească susţinut. Din motive de securitate a Patrimoniului (să fie, noaptea, băutorii de bere atât de peri-cu-loşi?), Muzeul Satului anunţă, sâmbătă, evenimentul „Dimineaţa Muzeului”, cuprinzând Târgul Olarilor
şi recitaluri ale unor grupuri folclorice precum Taraful de la Curtea Domnească, Teleorman, Ansamblul Asociaţiei Macedonenilor din România şi Ansamblul folcloric Cununa Carpaţilor. La Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), participanţii vor putea să se fotografieze, dând viaţă personajelor din câteva tablouri expuse la MNAR şi reproduse pe panouri în mărime naturală. Muzeul de Geologie oferă publicului spectacole de teatru, muzică, dar şi proiecţii multimedia, expo-zi-ţii cu vânzare de cristale, flori de mină şi preparate tradiţionale; seara se va deschide la ora 19.00 cu spectacolul de teatru „Te iubesc! Te iubesc?”, în regia lui Chris Simion.
Expoziţie cu pictură ţărănească din China comunistă la MŢR
Muzeul Ţăranului Român invită publicul la trei evenimente: o expoziţie de artă populară mexicană (cuprinzând 500 de obiecte), o retrospectivă a picturii ţărăneşti din China comunistă, precum şi o expoziţie-manifest a clădirilor cu valoare arhitectonică distruse de rechinii imobiliari în ultimii ani. Muzeul Naţional de Istorie prezintă un program de teatru neprofesionist. Alte manifestări la acest muzeu sunt atelierele de spadă, dans şi creaţie prezentate de Medieval Art-Circensium Historiae. Muzica clasică va fi la ea acasă la Muzeul Naţional „George Enescu”, unde seara se deschide cu un concert în curtea muzeului, susţinut de Orchestra Tineretului Bucureştean, dirijată de Andrei şi Nicolae Racu, de la ora 20.00, urmat de concerte în interiorul Palatului Cantacuzino. Muzeul Zambaccian, Muzeul Militar „Regele Ferdinand I”, Muzeul Naţional Cotroceni şi Muzeul Municipiului Bucureşti nu au programe speciale, însă expoziţiile temporare şi permanente vor putea fi vizitate.