Cum va aplana oare Calin Popescu Tariceanu nemultumirea UE fata de gestul excluderii din Guvern a ministrului apreciat de Bruxelles drept esential in cadrul eforturilor romanesti depuse in vederea aderarii punctuale la UE? Pentru inceput, va porni, fireste, o ampla ofensiva propagandistica. Spre deosebire de Ion Iliescu, care asigura UE, in 1990, ca tara va avea parte de schimbari veridice si nicidecum de continuitate sovietica camuflata in spatele mastii democratiei, misiunea lui Tariceanu este alta. Are de convins Occidentul ca sub guvernarea sa tocmai cuvantul "continuitate" va fi considerat prioritar in ceea ce priveste reforma judiciara si ca Romania nu intentioneaza sa regreseze prin favorizarea unei justitii masluite, facuta prin telefoane date de inalti demnitari sau intrevederi desfasurate intre suspecti de certa influenta si detinatori de portofolii ministeriale.
Pentru credibilitatea – relativa – a scenariului, a trebuit mai intai ca Felix si conservatorii sai sa se retraga de la guvernare, indicatiile regizorale stabilind cel putin o luna de pauza intre plecarea acestora si debutul ofensivei impotriva Monicai Macovei. Dupa semnalarea intentiei manifeste de a scapa de insuportabilul ministru, Tariceanu si-a anuntat si cel de-al doilea propozit: va resuscita personal ANI. Sub guvernarea sa, ANI va deveni… lege. Doar ca parlamentarii nu au agreat ideea outsider-ului autoritar indicandu-le brusc sa binevoiasca a limpezi apele tulburate de ei insisi. In consecinta, alesii au decis ca unei astfel de solicitari i se va da curs doar in cazul in care ea va proveni din propriile randuri.
Exercitiul sublimei duplicitati a continuat cu ocazia anuntului privind restructurarea Guvernului, surse apropiate Palatului Victoria sugerand ca favoritul pentru fotoliul doamnei Macovei ar fi György Frunda. In Occident, domnia sa si-a cultivat de ani buni o imagine de reformator sobru al salbaticelor meleaguri balcanice, rolul devenind unul principal cu mult inainte ca Mircea Geoana sa-i descopere avantajele in calitate de ministru de Externe. Elita damboviteana a sesizat rapid disperarea oficialilor europeni in vederea identificarii unor politicieni autohtoni cu un comportament si mod de gandire european, pentru a se lasa calauziti de acestia prin impenetrabilele mlastini ale afacerilor publice romanesti. Domnul Frunda a fost cel care s-a grabit sa stinga la Bruxelles, alaturi de Tariceanu si Hrebenciuc, primele flacari ale focului pus in februarie 2004 de Arie Oostlander, cand olandezul ceruse sprijinul colegilor europarlamentari in vederea suspendarii negocierilor cu Romania pe motiv ca reformele tarii erau sabotate. Dar in acel stadiu, dupa ani de voioasa sustinere a guvernului Nastase, Frunda devenise doar un memento al reformei. In 2002, s-a opus mai vehement decat Attila Verestoy blajinei predecesoare a ANI, insistand asupra corectitudinii deciziei doamnei Stanoiu de elaborare a unei legi prevazand pedepse aspre aplicate jurnalistilor in cazul in care vreun politician s-ar considera victimizat de catre acestia.
Daca atunci a fost vorba de o mostra timpurie a lipsei de scrupule caracteristice partidului aflat la putere – care a preferat siretlicul adoptarii unei legi antireforma cu ajutorul unei formatiuni ce se bucura de o imagine progresista –, in vreme ce actualii lideri politici nu gandesc defel inovator, recurgand pur si simplu la vechea si uzata carte de joc. Mai bine, probabil, ca portofoliul Justitiei sa-i revina totusi urbanului Frunda decat Noricai Nicolai, care aminteste tulburator de Rodica Stanoiu.
Se prea poate ca pana la urma Frunda sa refuze functia. Este prea compromis. Oficialii UE au invatat intre timp ca UDMR constituie, de fapt, principalul avanpost transilvanean al oligarhiei dambovitene. Comisarul pentru Justitie va putea lesne observa dispretul afisat de Tariceanu si aliatii acestuia fata de recomandarile si prevederile UE. Aroganta lor a fost cat se poate de vizibila la finele anului trecut, cand seful Guvernului de la Bucuresti a incercat sa impuna Bruxelles-ului un comisar fara serioase consultari prealabile. Acum Tariceanu ii va spune, probabil, lui Frattini ca reformarea justitiei va continua, dar intr-un ritm mai… romanesc. Va denunta oare doamna Macovei duplicitatea guvernamentala? Documentul redactat de domnia ei pentru Bruxelles este, aproape cert, unicul care ar putea determina ca macar o parte a propriului proiect de reforma sa supravietuiasca acestor vremuri contrarevolutionare.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
