5 C
București
duminică, 26 ianuarie 2025
AcasăSpecialArome... la ghiveci

Arome… la ghiveci

Dacă gătitul se numără printre hobby-urile dumneavoastră, atunci din bucătărie nu trebuie să lipsească ierburile aromatice. Cea mai bună soluţie este să le plantaţi în ghivece. Nu este deloc greu!

 

Rozmarinul, salvia, cim­brul sau măghiranul sunt doar câteva dintre ierburile aromatice care pot fi plantate în interiorul casei. Mai mult decât atât, pot deveni elemente de decor, dacă le aşezaţi în ghivece sau jardiniere simpatice. Astfel, vă veţi bucura din plin de efectele lor, fie că le folosiţi pentru condimentarea mâncărurilor sau cu scop terapeutic, sub formă de infuzii sau cataplasme.

Ierburile aromatice pot fi obţinute uşor. Aveţi nevoie de seminţe sau butaşi (achiziţionaţi din pieţe sau magazine specializate) şi de un pământ mai nisipos.

Necesar

Plantele aromatice au nevoie de căldură şi soare timp de cel puţin şase-şapte ore pe zi, precum şi de aer proaspăt, motiv pentru care se dezvoltă cel mai bine în grădină sau balcon. Evitaţi zonele întunecoase sau în care se formează frecvent abur, cum ar fi bucătăria. De asemenea, ţineţi cont de faptul că au nevoie de o bună scurgere a apei în exces. Dacă ghivecele nu sunt prevăzute cu găuri, puteţi rezolva această problemă realizând în recipiente o gaură de drenare a apei. Specialiştii recomandă ca plantele aromatice să fie udate cu apă stătută, lăsată 24 de ore într-un vas.

Busuiocul, levănţica, usturoiul sau arpagicul sunt folosite cu succes împotriva dăunătorilor altor plante. Mai exact, e suficient să le păstraţi în apropierea plantelor afectate, pentru ca dăunătorii să dispară.

Înmulţirea ierburilor aromatice

Multe plante, inclusiv oregano, cimbrul, rozmarinul şi salvia, se înmulţesc prin butaşi, adică prin ramuri rupte din plantele mature, care cresc în grădină. Butaşul se obţine astfel: taie o parte lungă de aproximativ 10 cm din vârful ­ramurii, dă deoparte frunzele din partea inferioară a butaşului şi introdu codiţa într-un pahar cu apă. Pentru a asigura un mediu şi mai umed, acoperiţi paharul.

Bine de ştiut!

  Vara ţineţi plantele aromatice în grădină, iar pe timpul iernii doriţi să le păstraţi în casă? Atunci este indicat să le aşezaţi mai întâi într-o zonă de „tranziţie” luminoasă şi cu temperaturi scăzute, cum ar fi un garaj, un hol sau o terasă/un balcon închis. După câteva săptămâni, când s-au obişnuit cu temperatura, mutaţi-le într-o zonă în care să primească multă lumină.

   Protejaţi ierburile aromatice de căldura excesivă şi de aerul uscat. Majoritatea preferă în timpul zilei temperaturi de 18-21 de grade Celsius. Indicat ar fi ca, pe timpul nopţii, temperatura să scadă cu câteva grade.

   Majoritatea plantelor trebuie să fie bine udate, dar nu să stea în pământ îmbibat în apă. Prin urmare, este important să existe un drenaj bun. Udaţi-le numai de deasupra (turnaţi apă pe pământ), când pământul este uscat. Adăugaţi nisip în amestecul de pământ sau puneţi pietricele pe fundul ghiveciului înainte de plan­tare.

Busuiocul trebuie seamănat în fiecare an, de preferat în mai multe ghivece odată. Seminţele germinează la lumină, motiv pentru care nu trebuie acoperite cu pământ. Ciupit în mod regulat, busuiocul se va dezvolta frumos.

Pătrunjelul se înmulţeşte prin seminţe sau prin rădăcini dezgropate din grădină şi replantate în ghivece. Iubeşte mult soarele, aşa că poate creşte fără probleme pe balcon sau pe pervazul ferestrelor.

Cimbrul poate fi obţinut fie dintr-un butaş lăsat să prindă rădăcini, fie prin dezgroparea unei plante din grădină şi replantarea ei în ghiveci. Preferă soarele direct, dar se dezvoltă bine şi la ferestre. 

Cele mai citite

De Telegraaf: Poliția olandeză a identificat suspecții care au furat piesele din tezaurul dacic. Ar putea fi deja în Germania

Poliția din nordul Olandei nu a dat oficia detalii despre anchetă, din motive care ar periclita investigația Surse ale publicației olandeze De Telegraaf au declarat...

Raluca Turcan: Furturi similare au avut loc și în alte muzee internaționale, asta nu trebuie să blocheze o inițiativă de a expune valorile culturale

Fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, a ridicat semne de întrebare asupra circumstanțelor furtului pieselor din tezaurul dacic, considerând incidentul unul deosebit de grav...

Arhiepiscopia Bucureștilor a acordat sprijin filantropic în valoare de aproximativ 17,5 milioane lei în 2024

Sprijinul filantropic acordat de Arhiepiscopia Bucureștilor a fost anul trecut în cuantum de aproximativ 17,5 milioane lei, conform raportului prezentat sâmbătă de Părintele Patriarh...
Ultima oră
Pe aceeași temă