Imediat dupa Revolutie, aromanii s-au adunat in Teatrul de vara din Parcul Tabacarie si au afirmat ca sunt romani si ca locul lor este aici, pe aceste meleaguri. Dupa scurt timp insa, o mana de oameni au inceput sa faca valuri si sa incerce sa faca din aromani o minoritate, pentru a obtine functii in Parlament si bani de la bugetul statului.
Aceasta teorie nu sta in picioare din punct de vedere istoric, in primul rand. Mari istorici romani si straini vorbesc despre un singur popor cu doua ramuri, una la nord de Dunare si cealalta la sud. Mai mult, filologii au remarcat unitatea lingvistica, in ciuda diferentelor dialectale. Identitatile fono-morfologice si lexicale intre vorbirea celor din nord si vorbirea aromanilor sunt extrem de numeroase si recunoscute de marii savanti ai lumii. Printre acestia se numara, la sfarsitul secolului al XIX-lea, Pericle Papahagi, care a facut enorm pentru cunoasterea dialectului, prin publicarea a doua volume de referinta, Th. Capidan, elevul celebrului Gustav Weigand, si Tache Papahagi, care a dat un dictionar-tezaur al dialectului. Toate aceste nume sunt de referinta pentru spatiul european, ei fiind citati si acum in lucrarile de specialitate.
Prezentul valideaza trecutul
In nobila lor descendenta, in prezent, cercetatorii cei mai de seama sunt Matilda Caragiu-Marioteanu, Nicolae Saramandu, cu o celebra lucrare despre romanitatea orientala, si Bardu Nistor, care a demonstrat din punct de vedere lingvistic in lucrarea „Limba scrisorilor aromanesti de la sfarsitul secolului al XVIII-lea”, ca aromanii sunt o ramura de romani care au coborat din nord, din vecinatatea imediata a daco-romanilor, cu care a format candva un trunchi comun. Vocile contradictorii au venit in anii '50, din partea lui Al. Graur si I. Coteanu, dar parerile lor de atunci trebuie analizate prin prisma contextului politic de la acea ora, care spunea ca romanii nu trebuiau sa existe decat in Romania. Astfel, atunci a ajuns sa se vorbeasca despre limba moldoveneasca.
O aberatie logica
„Exista un nucleu de cativa oameni, foarte putini, care fac foarte multa galagie si care cred ca urmaresc interese meschine, ca sa nu le spunem altfel. Ei s-au organizat intr-o asociatie pe care, pentru a starni confuzie, au numit-o comunitate, si isi aroga dreptul de a vorbi in numele tuturor”, spune lectorul universitar doctor Nistor Bardu. Faptul ca aromanii sunt o ramura a poporului roman se invata insa chiar din liceu, din clasa a IX-a. „Este o aberatie ceea ce sustin ei. Avem atatea date istorice si documente de presa (a existat o presa aromaneasca foarte bogata pana la al doilea razboi mondial, care aparea si in strainatate), dar nicaieri nu exista nici macar o singura voce care sa sustina un astfel de punct de vedere”, adauga Nistor Bardu. Ce vor ei de fapt? Sa nu mai fie romani, desi parintii lor sunt! „Argumentele folosite de ei sunt nestiintifice, pentru ca nu iau in consideratie axiomele oamenilor de stiinta”, conchide lectorul univ. dr. Nistor Bardu. Mai mult, reprezentativitatea aestui grup, care spune ca are 2.000 de adepti, este greu de crezut, din moment ce adunarile lor sunt de fapt spectacole cu intrare gratuita, unde lumea vine sa asculte muzica, nu sa le impartaseasca „formele fara fond”.
Fata ascunsa a acestei afaceri
Problema aromanilor a fost mutata din planul cultural in plan politic, pentru ca o mana de oameni sa obtina functii si bani. Acest grup restrans si nereprezentativ de aromani care vor sa formeze o minoritate etnica urmareste, de fapt, reprezentarea parlamentara. Legile in vigoare prevad ca orice minoritate are locuri rezervate in forul legislativ si daca reusesc sa obtina acest statut vor avea acces la toate favorurile demnitarilor. De asemenea, pentru a putea functiona, ei au intocmit un necesar de 14 miliarde de lei, care ar trebui virati de la bugetul statului. Pentru o pumn de arginti, unii oameni, asemenea lui Iuda, isi vand traditiile, mostenirea si neamul.
