Ucraina şi separatiştii proruşi au încheiat un armistiţiu pentru perioada sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, care a intrat în vigoare la miezul nopţii de marţi spre miercuri, informează Mediafax.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a negociatorului de pace ucrainean, noul acord a fost redactat în capitala belarusă Minsk, în cadrul ultimei runde de negocieri pentru pace. Astfel, este vorba de „un acord privind un armistiţiu complet şi necondiţionat”, potrivit secretarului de presă al lui Leonid Kucima, negociatorul de pace din partea Ucrainei şi fost preşedinte al ţării, Darka Olifer.
Citeşte şi: Rusia reacţionează la Acordul de liber-schimb al Ucrainei cu UE. Noi sancţiuni comerciale, pentru Kiev
„Această iniţiativă este necesară în special pentru ca civilii care trăiesc (în estul separatist al Ucrainei) să poată petrece Crăciunul şi Anul Nou în pace”, a adăugat ea.
Emisar al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Martin Sajdik, a declarat că scopul armistiţiului este ca „oamenii din estul Ucrainei să se poată bucura de zilele de Crăciun şi Anul Nou în pace”. Totodată, el a transmis că OSCE speră să se menţină condiţiile şi „pe viitor”.
Sajdik a mai spus că cele două părţi implicate în conflict au convenit, de asemenea, să-şi limiteze deplasările trupelor şi tancurilor de-a lungul liniei de front de 500 de kilometri. Astfel, „cele două părţi se vor abţine de la efectuarea unor manevre militare şi îşi vor reduce la minimum deplasările de trupe”, a precizat el.
Părţile din conflict au încheiat la 1 septembrie un armistiţiu care a redus semnificativ schimburile de focuri de artilerie şi rachete de-a lungul unei zone-tampon care separă zona de conflict de restul Ucrainei.
Citeşte şi: Putin asigură că nu vrea să recreeze URSS. Ce le transmite ucrainienilor din estul măcinat de conflicte
Dar o intensificare a violenţelor de săptămâna trecută ameninţa să submineze armistiţiul din septembrie. Kievul a raportat marţi 30 de cazuri în care insurgenţii au încălcat armistiţiul de-a lungul liniei de front.
ONU estimează că peste 9.000 de persoane, majoritatea civili, au murit de la declanşarea conflictului armat în estul Ucrainei, în aprilie 2014.