Drumul spre inima spirituala a Transilvaniei, spre Nicula, trece prin vechiul Armenopolis, actualul oras Gherla. Un burg mic, prafuit, cu strazi pe care chiar si intr-o zi de munca rar gasesti destui oameni cat sa consideri ca orasul clujean e populat. Cand strabati Gherla cu pasul, citesti istoria veche a Ardealului pe toti peretii caselor din centru. Oamenii imbracati modern parca nu si-ar avea locul aici, printre cladirile scorojite, pastrand inca urmele luxului de odinioara.
In afara de cele cateva magazine liliputane, care respecta dimensiunile caselor din intreg orasul, peste tot intalnesti doar lacate grele. Bisericile, monumente istorice si de arhitectura, sunt inchise, muzeul are lacate pe usa de la intrare si si-a scos exponatele pe langa pereti, din cauza unei renovari pe care nu o face nimeni deoarece lipsesc zidarii, desi e o zi de munca – e doar joi la amiaza.
Totul a plecat de la o poveste pe care am postat-o intr-un jurnal personal pe Internet. Cu prietenii mei de pe Internet am decis sa vizitam Gherla intr-un traseu initiatic pentru toti. Pe de o parte aveam sa ne cunoastem personal, pe de alta parte voiam sa simtim pulsul si sa admiram frumusetea unui oras uitat. Pentru ei era un loc necunoscut. Pentru mine e doar un loc prin care trec mereu fara sa ma fi oprit vreodata sa il cunosc cu adevarat.
Vechiul burg armenesc nu mai are aproape nimic din stralucirea bogatiei exclusiviste pe care o avea prin anii 1700 pana prin 1918. E doar un loc mai trist decat altele, in care cu greu gasesti tineri pe strada, cu parcuri pline de bunicute relaxandu-se pe banci. Ici-colo cate un copil aminteste ca e totusi un oras populat si de tineri.
E ora 13.00 si linistea prafoasa din oras te face sa te simti oarecum in plus. De aici pana la Manastirea Nicula sunt cativa kilometri. Locurile par a fi uitate de oameni, desi aici gasesti o lume unica si acesta ar putea fi unul dintre destinatiile favorite ale turistilor. Dar, in Gherla este imposibil sa iti poti cumpara un suvenir.
Magazinele alimentare ocupa tot spatiul. Sinagoga veche de cateva sute de ani e pazita de un lacat masiv si de o pisica neagra, nedumerita de prezenta noastra acolo. Casele ramase in paragina pe ulitele vechiului Armenopolis inca isi deverseaza canalizarea in drum, cum o faceau acum 300 de ani. Cu greu ai gasi o cafenea sa-ti stamperi setea. Poate doar birturile obscure ar putea sa-ti stampere pofta de a bea ceva, cu conditia sa ai curajul sa intri in ele.
In rest, pe ulitele neasfaltate ale vechiului oras, inguste si ciudate, gasesti o Europa moderna. Case fara garduri, asezate intr-o comunitate fara limite vizuale, ca la doar o straduta distanta sa te izbesti de ziduri groase, porti ermetice si pustietate. Drumul pana la Gherla e plin de gropi, greu de strabatut, aglomerat si stramt.
Stralucire uitata
Aproape nimeni nu-si mai aminteste ce era Armenopolis. In anul 1700, comunitatea armeana era extrem de numeroasa in aceasta parte a vechiului imperiu Austro-Ungar. Astfel, acesti oameni, comercianti renumiti si gospodari harnici si-au zidit un oras, al carui nume a imprumutat denumirea majoritatii care il locuia. Ei au cerut Curtii de la Viena dreptul de a-si construi un oras doar al lor. Au adus tocmai din Roma un arhitect italian, despre care se crede ca ar fi avut origini armene.
Este singurul oras din Romania si din sud-estul Europei care a fost ridicat de la inceput si pana la sfarsit conform unui plan dinainte stabilit si intr-un stil unitar. Cladirile, bisericile, strazile pastreaza stilul unui baroc tarziu ca arhitectura. Armenii aveau legi proprii si se auto-guvernau, dar plateau tribut Curtii Imperiale. In acele timpuri, nimeni nu se putea stabili in Armenopolis decat daca era armean. Orasul era inchis pentru orice alta nationalitate.
Istoria a schimbat radical situatia. Acum in Gherla mai traiesc aproximativ 15 familii de armeni. Membrii acestei comunitati au disparut dupa instalarea comunistilor la putere. Orasul este acum cunoscut mai degraba datorita celebrei puscarii decat ca o atractie turistica, iar din luxul si bogatia celor ce au trait aici au mai ramas doar peretii caselor, strazile ordonat asezate intr-un paralelism perfect, care se intersecteaza doar pentru a asigura comunicarea intre principalele artere de circulatie.
Si totusi, dincolo de toate acestea, Gherla, Armenopolisul de alta data, exercita asupra calatorului o fascinatie greu de descris. Si cu riscul de a te izbi doar de usi inchise, totusi merita sa te opresti sa vizitezi acest oras. Iar cu putin noroc, poate gasesti biserica armeneasca din centrul orasului deschisa si, astfel, sa poti admira una dintre picturile din interior care poarta semnatura lui Rubens.
