13.2 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialArme nucleare şi chimice, descoperite în Libia

Arme nucleare şi chimice, descoperite în Libia

Autorităţile interimare libiene au descoperit arme nucleare şi chimice aparţinând fostului regim Gaddafi, iar inspectorii străini vor merge în cursul acestei săptămâni în ţara nord-africană pentru a le verifica, relatează NewsIn.

Potrivit premierului Mahmoud Jibril, citat de postul de televiziune Al Arabiya, problema armelor chimice va fi prezentată Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Mohammed al-Saeh, un oficial din CNT, a declarat pentru Al Arabiya că nu este clar ce materiale au fost descoperite. În aceste condiţii, CNT a iniţiat contacte cu AIEA pentru a stabili natura armelor.

Jibril a dat asigurări că Libia nu are niciun interes să păstreze astfel de arme şi a refuzat să ofere detalii privind locul în care se află sau cantitatea.

Cele mai citite

Fiul unui primar a fost reținut în Anglia pentru pornografie infantilă

 Fiul unui primar din Satu Mare a fost reţinut de poliţiştii britanici pentru pornografie infantilă. Adrian Birtoc, în vârstă de 29 ani, a fost încătușat....

Piața apei publice crește: Din ce în ce mai mulți români conectați la sistemele de alimentare

Valul urbanizării aduce apă potabilă prin rețele publice pentru 77% dintre gospodăriile din România Institutul Național de Statistică anunță că populaţia conectată la sistemul public...

Antoine Griezmann se retrage de la echipa națională a Franței!

Antoine Griezmann (33 de ani), atacantul lui Atletico Madrid, și-a anunțat oficial retragerea de la echipa națională a Franței, punând capăt unei cariere internaționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă