Agenţia Spaţială Europeană plănuieşte să lanseze o misiune asemănătoare celei din filmul american „Armageddon”, în care Bruce Willis şi echipa lui de experţi în foraje încearcă să distrugă un asteroid care se îndreaptă spre Pământ.
Varianta reală, dacă va fi pusă în practică în 2015, va presupune aruncarea unui satelit cu o viteză foarte mare într-un asteroid „de testare”, pentru a vedea dacă acesta îşi schimbă cursul. Ţinta proiectului este să vadă dacă ar fi posibil ca Pământul să fie salvat folosind această metodă, în cazul în care un asteroid ar fi pe cale să intre în coliziune cu planeta noastră.
Misiunea, numită Don Quijote, va consta în trimiterea a două nave spaţiale spre un asteroid din apropierea Pământului. Una dintre ele va fi cea propulsată spre asteroid, iar cealaltă va analiza datele experimentului.
O potenţială ţintă este un asteroid lat de aproximativ 500 de metri numit 99942 Apophis, despre care oamenii de ştiinţă spun că are o şansă de aproape 1 la 250.000 să lovească Pământul şi prin urmare ar fi bun de antrenament.
Nava de impact, Hidalgo, va lovi asteroidul cu o viteză de peste nouă kilometri pe secundă. Nava de observaţie, Sancho, va scana coliziunea şi va analiza dacă asteroidul îşi va schimba direcţia.
Impactul unui asteroid cu planeta noastră ar putea duce la dispariţia vieţii de pe Pământ.