Dosarul în care Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și fiica sa, Izaura, sunt inculpați pentru mituirea unui angajat al Penitenciarului Colibași, va fi judecat de marți, de către magistrații Tribunalului Argeș, relatează Mediafax.
Conform portalului instanțelor de judecată, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Argeș a constatat, în ședința de luni, ”legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală” în dosarul în care Sandu Anghel și Izaura Anghel sunt inculpați pentru infracțiuni de corupție.
Magistratul a respins cererile și excepțiile formulate de avocații acestora și a dispus începerea judecării pe fond a procesului, măsura putând fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Tribunalul Argeș a emis, în 18 septembrie, mandat de arestare preventivă pe numele lui Sandu Anghel și mandat de arest la domiciliu pe numele fiicei acestuia, Izaura Anghel, într-un dosar în care cei doi sunt acuzați că ar fi încercat să mituiască un angajat al Penitenciarului Colibași, unde Bercea Mondial este încarcerat. De la acea dată avocații celor doi au depus mai multe cereri de înlocuire a măsurilor preventive și au ridicat mai multe excepții privind procedurile urmate în cadrul procesului.
În acest dosar, procurorii Parchetului Tribunalului Argeş l-au trimis în judecată, în 10 octombrie, pe Sandu Anghel, sub acuzaţiile de cumpărare de influenţă şi dare de mită în concurs real şi în stare de recidivă post-condamnatorie, iar pe Izaura Anghel, sub acuzaţia de dare de mită.
Dosarul a fost deschis după ce reprezentanţii Penitenciarului Colibaşi au sesizat Parchetul cu privire la faptul că Sandu Anghel ar fi încercat să ofere, prin intermediul fiicei sale, 300 de euro unui gardian al unităţii de detenţie pentru a i se permite să primească un telefon mobil şi pentru ca acesta să intervină în favoarea sa pe lângă Comisia de muncă din penitenciar.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde ispăşeşte o pedeapsă de opt ani şi nouă luni de închisoare pentru că şi-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011. El a fost condamnat definitiv în 20 mai 2014.
Fiul său, Florin Anghel, a primit o pedeapsă de cinci ani şi trei luni de închisoare, pentru tentativă de complicitate la omor. În acelaşi dosar, soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă şi instigare la această infracţiune.
Într-un alt dosar, soția lui Bercea Mondial, doi fii ai acestuia, Florin și Grinică Ion Anghel, precum și fiica, Izaura, și ginerele lui Sandu Anghel, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție din Constanța, la sfârșitul lunii iunie, fiind acuzați de șantajarea lui Mircea Băsescu.
Florin Anghel i-ar fi dat fratelui preşedintelui, Mircea Băsescu, 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Bercea Mondial era judecat pentru tentativă de omor.
În schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate, spun anchetatorii.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului. Cei doi au fost trimişi în judecată, în 14 iulie, pentru trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la această infracţiune, dosarul fiind judecat la Tribunalul Constanţa.