1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialArgeş: Aproape 3.000 de persoane s-au închinat la moaştele Sfintei Filofteia

Argeş: Aproape 3.000 de persoane s-au închinat la moaştele Sfintei Filofteia

Aproape 3.000 de persoane au venit, duminică, la Mănăstirea Curtea de Argeş care poartă hramul Adormirea Maicii Domnului pentru a se închina la moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, o parte dintre credincioşi împingându-se între ei şi cu jandarmii pentru ajunge mai repede în faţa lăcaşului de cult, potrivit Mediafax.

Credincioşi din toată ţara au venit, duminică, la Curtea de Argeş pentru a se închina la moaştele Sfintei Filofteia.

În momentul în care moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia au fost scoase din paraclis şi aduse în faţa mănăstirii mai multe persoane au început să se înghesuie, cei peste o sută de jandarmi reuşind cu greu să stabilească ordinea.

Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia sunt scoase de două ori pe an din paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş, prima dată cu o zi înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, iar a doua oară la începutul lunii decembrie, cu o zi înainte de sărbătoarea Sfintei Filofteia.

Luni, la Mănăstirea Curtea de Argeş, va avea loc o slujbă prilejuită de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, la care sunt aşteptate aproape zece mii de persoane.

Sfânta Filofteia a trăit în secolul al XIII-lea, în cetatea Târnova, la sud de Dunăre. Rămasă orfană de mamă, a fost maltratată de tatăl natural şi de mama vitregă. Pentru că era milostivă şi împărţea hrana cu săracii, a fost pedepsită de tatăl ei, care a lovit-o peste picior cu un topor. În urma rănii suferite, a murit, la vârstă de 12 ani, ulterior fiind sanctificată, iar oamenii au credinţa că Sfânta Muceniţă Filofteia are puteri miraculoase şi îi vindecă pe cei bolnavi.

Cele mai citite

Emma Răducanu duce Marea Britanie în semifinalele Billie Jean King Cup

Marea Britanie a reușit să se califice în semifinalele Billie Jean King Cup, competiția feminină de tenis pe echipe, după o serie de victorii...

România, printre ultimele țări din lume la finanțarea educației: Alocare mai mică decât Uganda și Paraguay

Guvernul României a alocat în 2023 doar 3,3% din PIB pentru educație, conform unui raport UNESCO România se află pe locul 123 din 171 de...

Cel mai mare operator nuclear din lume, pregătit să revoluționeze piața energetică românească

EDF Trading intră pe piața de energie din România, înainte de liberalizarea din 2025 Divizia de trading a gigantului francez de stat Électricité de France,...
Ultima oră
Pe aceeași temă