Arestarile au continuat

Dupa data de 15 iunie '90, prigoana impotriva celor care au participat la manifestatia din Piata Universitatii a continuat. Au fost facute alte arestari, in uzina se tineau sedinte de infierare a „golanilor”, oamenii erau indemnati sa-si denunte vecinii, prietenii, apropiatii.
Doru Maries, pe atunci membru al „Aliantei Poporului”, unul dintre participantii activi la manifestatia „golanilor”, a fost retinut pe data de 18 iunie '90: „S-a facut un apel pe postul national de televiziune sa venim la dialog cu autoritatilor pentru lamurirea unor probleme. M-am dus la Ministerul de Interne in jurul orei 17. Acolo era noul ministru Doru Viorel Ursu, care s-a ferit sa vorbeasca cu mine; a disparut imediat. Mai erau si alti generali. Contraamiralul Emil (Cico) Dumitrescu a insistat sa raman la discutii. Acum imi dau seama ca ei vroiau sa vin acolo deoarece statusem ascuns o perioada. Am ramas acolo cateva ore. La un moment dat m-am ridicat in picioare vrand sa plec. I-am zis lui Cico sa-mi dea pe cineva sa ma insoteasca. La statia de metrou a aparut un echipaj care ne-a cerut actele la verificare. Mi-au zis ca trebuie sa merg cu ei. M-au dus inapoi la Ministerul de Interne. Mi-au pus catusele. Spre dimineata, m-au dus la Rahova. Acolo nimeni nu stia ce sa faca cu mine, cum trebuie procedat. M-au tinut intr-o camera. Abia dupa-amiaza, pe la ora 16, m-au dus spre o camera la subsol. M-am opus, au venit vreo patru care m-au dus la camera de retinere. Am refuzat sa semnez vreun act. In arest am inceput un protest de hrana, apoi de apa”. De la Rahova, de la Sectia de anchete penale, Maries este transferat la Penitenciarul Jilava, unde este anuntat ca i se va deschide un proces pentru participarea la manifestatiile din piata. „Am fost bagat intr-o celula unde erau cei care declansasera greva foamei. Se lucra la un rechizitoriu. Am refuzat permanent sa dau declaratii. La Jilava nu am fost audiat. Nu mi s-au adus la cunostinta acuzatiile. Nu a mai venit nici un procuror la mine sa ma intrebe ceva. Am refuzat sa primesc si rechizitoriul. Am iesit din greva foamei dupa 43 de zile, exista documentul.
Pe 24 septembrie a fost prima zi de proces. M-au bagat in lotul mare al celor retinuti, 29 de persoane. Din doua in doua zile, timp de o luna si jumatate, erau termene. Impotriva mea fusesera adusi niste martori proveniti din randurile militarilor. Cea mai interesanta fusese marturia unui militar care m-a recunoscut, dar a afirmat, enervand-o pe judecatoare, ca declaratia a dat-o pentru ca asa i se ceruse si de fapt eu ma purtasem bine cu cei de la paza Televiziunii. Omul a lasat capul jos si a recunoscut, a spus adevarul. Eu am chemat ca martori ai apararii pe Razvan Theodorescu si pe Emanoil Valeriu, chiar cei care ma acuzasera. Pana la urma, cei doi au dat declaratii in favoarea mea. Pe data de 30 octombrie am fost pusi in libertate. Procesul a continuat pana in februarie 1992. Acuzatiile care mi s-au adus, adunate, erau jumatate din Codul Penal: subminarea autoritatii statului, distrugerea unor sedii ale institutiilor statului, distrugere de bunuri de sute de mii de dolari, patrundere fara drept in sedii de institutii etc. La prima instanta am fost condamnat 6 luni cu suspendare, iar la Curtea Suprema am fost achitat. Din tot lotul, doar trei au primit pedepse cu suspendare, restul au fost achitati”, a precizat Maries.