12.5 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialArabia Saudită: Trei oameni, executaţi astăzi prin decapitare

Arabia Saudită: Trei oameni, executaţi astăzi prin decapitare

Trei nigerieni, condamnaţi la moarte pentru că au ucis un compatriot, au fost decapitaţi cu sabia, astăzi, în vestul Arabiei Saudite, a anunţat Ministerul de Interne, citat de AFP, potrivit Mediafax.

Ministerul de Interne a arătat că cei trei nigerieni au intrat noaptea în casa compatriotului lor, l-au legat, împreună cu soţia acestuia, au furat o sumă de bani, apoi l-au strangulat, se arată într-un comunicat citat de agenţia oficială SPA.

Cu aceste decapitări, numărul execuţiilor a ajuns în Arabia Saudită la 30 de la începutul anului, potrivit organizaţiei Amnesty International.

În 10 iunie, Amnesty International anunţa că 27 de persoane au fost executate în Arabia Saudită de la începutul acestui an, „cifră similară celei înregistrate pe toată durata anului 2010”.

Autorităţile au anunţat 67 de execuţii în 2009, faţă de 102 în 2008. Violul, crima, apostazia (renunţare publică la o anumită credinţă religioasă, revoltă), jaful armat şi traficul de droguri sunt pedepsite cu moartea în această monarhie ultraconservatoare din Golf, care aplică strict sharia, legea islamică.

Cele mai citite

Opt copii din Fâșia Gaza vor fi tratați în România

Opt copii din Fâşia Gaza, împreună cu familiile lor, au ajuns în România, şi vor fi trataţi în unităţi medicale de specialitate, iar familiile...

Scene apocaliptice la Zaporojie după atacul Rusiei: „Maşinile au luat foc, copacii au fost puşi la pământ”

Rusia a atacat din nou Ucraina cu valuri de drone. La Kiev, asaltul a durat cinci ore. Bombardamentul a avut loc în ziua în...

Armata libaneză își repoziționează trupele în sudul țării

Armata libaneză îşi repoziţionează trupele în sudul ţării, a declarat pentru AFP un responsabil militar libanez, într-un moment în care Israelul a stabilit o...
Ultima oră
Pe aceeași temă