7.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialAproape 8.000 de brazi, confiscaţi de autorităţi

Aproape 8.000 de brazi, confiscaţi de autorităţi

Poliţiştii şi silvicultorii au confiscat, înte 15 noiembrie şi 15 decembrie, peste 7.800 de brazi obţinuţi ilegal, cei mai mulţi pomi fiind luaţi în judeţele Cluj şi Neamţ. Acţiunile poliţiştilor vor continua şi în perioada următoare sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, informează Mediafax.

Poliţiştii Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul IGPR-Direcţia de Ordine Publică şi poliţiştii cu atribuţiuni în acest domeniu din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva au acţionat în zonele şi pe traseele vulnerabile, pe drumurile forestiere şi drumurile publice, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale din acest domeniu, informează, sâmbătă, Poliţia Română.

În urma acţiunilor întreprinse, în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie, echipele de control din teren au depistat 521 infracţiuni la Legea 46/2008 – Codul Silvic, au aplicat 1.799 sancţiuni contravenţionale la legislaţia din domeniul silvic, în valoare totală de 2.346.530 lei şi au confiscat 8.835 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 729.808 lei. De asemenea, au fost confiscaţi 7.891 pomi de Crăciun, în valoare totală de 223.719 lei, 8.080 coroniţe de brad şi 1.500 kilograme de cetină.

Judeţele care în care au fost confiscaţi cei mai mulţi pomi de Crăciun sunt Cluj – 1.518, Neamţ – 1.053, Sibiu – 843, 1.080 coroniţe de brad şi 500 kilograme de cetină de brad şi Braşov – 212, o mie de kilograme de cetină şi 7.000 de coroniţe de brad.

 

Cele mai citite

Isack Hadjar va debuta în Formula 1 în sezonul 2025

Isack Hadjar va debuta în Formula 1 în sezonul 2025, ocupând ultima poziție disponibilă pe grila de start, după ce a semnat un acord...

Aderarea României la Schengen: 2 miliarde de euro pierduți anual din cauza întârzierii

România a pierdut peste 2 miliarde de euro anual din cauza menținerii în afara spațiului Schengen, conform unei analize recente. Costurile includ întârzierile transportatorilor...

De ce să incluzi nucile braziliene în dieta ta zilnică: beneficii, valori nutritive și rețete delicioase

Nucile braziliene sunt adesea privite ca o gustare premium, însă puțini cunosc adevăratul potențial pe care aceste mici comori naturale îl aduc în alimentația...
Ultima oră
Pe aceeași temă