3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialAproape 20.000 de dascăli din Transilvania deschid procese din cauza reducerii salariilor

Aproape 20.000 de dascăli din Transilvania deschid procese din cauza reducerii salariilor

Aproape 20.000 de angajaţi din educaţie din mai multe judeţe din Transilvania au deschis sau urmează să iniţieze acţiuni în instanţă, fie pentru reducerea cu 25 la sută a salariilor, fie pentru micşorarea indemnizaţiilor de concediu, tot cu 25 de procente, potrivit Mediafax.

În Arad, sindicaliştii din jumătate din şcoli au deschis procese colective referitoare la tăierea cu 25 la sută a indemnizaţiei de concediu.

Potrivit conducerii Sindicatului Democratic din Învăţământ (SDI) Arad, care reprezintă 99 la sută din salariaţii sistemului de învăţământ de la nivel judeţean, jumătate din organizaţiile sindicale din şcoli au deschis procese colective.

„Primele procese colective au fost deschise la finele lunii septembrie, când profesorii s-au putut organiza şi au semnat, iar de atunci jumătate din organizaţiile sindicale existente în şcoli au recurs la ajutorul instanţelor. Tema principală pentru care am dat în judecată angajatorii şi administraţiile locale este referitoare la reducerea indemnizaţiei de concediu cu 25 la sută. Mai precis, la începutul vacanţei de vară indemnizaţia a fost plătită cu întârziere faţă de prevederile legale, astfel că a intrat şi ea la legea 118, care prevede reducerea salariilor, fără ca angajaţii să aibă vreo vină că nu şi-au primit banii la timp”, a declarat Dănuţ Ieneşescu, preşedintele SDI Arad.

Conform sursei citate, în unele procese au avut loc prime înfăţişări, însă s-au dat termene noi de judecată pentru că instanţele au solicitat diverse documente de la reclamanţi.

„Din păcate, pentru cele mai recente procese deschise, avem termene de judecare abia în martie 2011”, a declarat Ieneşescu.

În Cluj, toţi cei peste 6.000 de membri ai Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar se pregătesc să dea în judecată statul pentru recuperarea celor 25 la sută din salariu, reţinuţi începând cu 1 iulie, potrivit liderul SLIPC, Lucia Cojocaru.

Aceasta a precizat că, până în 19 noiembrie, cei peste 6.000 de membri trebuia să completeze tabele pentru acţionarea în instanţă la Tribunalul Cluj.

„Va fi o acţiune în bloc a SLIPC de acţionare în instanţă, la Tribunalul Cluj, în vederea recuperării celor 25 la sută din salariu reţinuţi începând cu 1 iulie. Până vineri strângem semnături pe tabele din partea tuturor celor peste 6.000 de membri de sindicat de la nivelul judeţului Cluj, iar săptămâna viitoare vom depune acţiunea în instanţă. Vom cere instanţei să constate că diminuarea salariilor cu 25 la sută este ilegală şi să ni se returneze banii”, a spus Cojocaru.

În Harghita, aproximativ 3.500 de angajaţi din educaţie vor contesta în instanţă scăderile salariale cu 25 la sută.

„Am adunat deja împuternicirile din partea şcolilor şi le vom depune la Tribunal. Am adunat peste 3.500 de semnături de la dascăli, personalul auxiliar şi TESA din învăţământ care nu sunt de acord cu tăierea unui sfert din salariu, doar pe hârtie, căci în realitate salariile noastre au scăzut cu până la 60 la sută”, a spus liderul FSLI Harghita, Kocs Ilona.

În Mureş, aproximativ 4.500 de angajaţi din învăţământ au mandatat Sindicatul „Spiru Haret” să atace în justiţie reducerea cu 25 la sută a indemnizaţiilor de concediu, zeci de dosare fiind deja înregistrate la instanţele mureşene.

Potrivit liderului Sindicatului „Spiru Haret” din Mureş, Ioan Săcărea, până în prezent au fost înaintate în justiţie 80 de dosare pentru personalul din învăţământ din 80 de unităţi şcolare din judeţ, urmând să fie depuse şi altele.

„Am acţionat pentru recuperarea indemnizaţiei de concediu de 25 la sută. Am înaintat în jur de 80 de dosare, mai avem cam încă pe atâtea, pe care le vom depune. E vorba, în total, cam de 4.500 de angajaţi, personal din învăţământ, din totalul de circa 6.000. Am cerut liste pentru cei cărora li s-au tăiat indemnizaţiile de concediu înainte de 5 iunie şi am constatat că e vorba de majoritatea”, a spus Săcărea.

El a arătat că sindicaliştii din învăţământ aşteaptă soluţia instanţei pentru angajaţii din sănătate, afiliaţi la Sanitas, care au atacat în justiţie ordonanţa de reducere cu 25 la sută a veniturilor şi în funcţie de aceasta vor acţiona.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au cerut sindicaliştilor o situaţie cu procesele care au deja soluţii în favoarea angajaţilor din învăţământ, pe alte speţe, legate de majorarea salarială de 50 la sută şi acordarea sumelor aferente gradului I, la dirigenţie.

În Satu Mare, sindicaliştii din învăţământ au deschis 130 de procese pentru a-şi recupera reducerile salariale de 25 la sută, decise de Guvern.

Liderul Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SIP) Satu Mare, Ioan Drăgan, a declarat că, în primă fază, au fost deschise 130 de procese de către personalul dintre cele 130 de instituţii de învăţământ din judeţ pentru recuperarea a 25 la sută din indemnizaţiile de concediu neprimite în lunile iulie şi august.

„Pe de o parte, avem procesele deschise pentru recuperarea procentului de 25 cu care ne-au fost reduse indemnizaţiile de concediu în lunile iulie şi august, deşi trebuia să le primim la nivelul salariilor din primele luni ale anului. Pe de altă parte, acum se lucrează la alte 130 de dosare pentru recuperarea reducerii salariale de 25 la sută. Vom începe să le depunem la instanţă”, a declarat Drăgan.

Acesta a precizat că practica instanţelor de judecată de a înregistra procesele pe instituţii în parte îi nemulţumeşte pe membrii sindicatului şi creează discriminări.

„Având în vedere că sunt judecate separat pe şcoli apar sentinţe divergente, la termene diferite, apar discriminări. Sunt multe nemulţumiri, unele procese sunt blocate, altele tergiversate, altele cu pronunţări diferite”, a spus Drăgan.

În Sălaj, peste 3.000 de dascăli vor acţiona în instanţă, prin Liga Sindicatelor din Învăţământ, Inspectoratul Şcolar, consiliile locale şi Ministerul Finanţelor, solicitând returnarea celor 25 de procente reţinute din indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă lunilor iulie şi august.

Preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI) Sălaj, Eusebiu Lehene, a declarat că se finalizează dosarele pentru a putea fi depuse la Tribunalul Sălaj.

„De la debutul anului şcolar şi până în prezent, am strâns semnături de la toţi membrii de sindicat, pe tabele nominale, pe care le-am ataşat la cererea noastră de chemare în judecată a fiecărei structuri şcolare, respectiv consiliile locale, Inspectoratul Şcolar şi Ministerul Finanţelor, responsabil cu asigurarea sumelor. Îi vom acţiona în instaţă, solicitând să ni se returneze cele 25 de procente reţinute ilegal din indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă lunilor iulie şi august”, a declarat Eusebiu Lehene.

Eusebiu Lehene a spus că indemnizaţiile de concediu pentru profesori se calculează, conform Codului Muncii, ca medie a ultimelor trei salarii, respectiv din perioada aprilie-iunie, neafectate de măsura reducerii cu 25 la sută a veniturilor bugetarilor, intrată în vigoare abia de la 1 iulie.

În Timiş, profesori de la 70 de şcoli se pregătesc să acţioneze în instanţă statul, deoarece salariul le-a fost diminuat cu 25 la sută, potrivit preşedintelui Sindicatului „Spiru Haret” – filiala Timiş, Virgil Popescu.

Potrivit lui Popescu, filiala a întocmit liste cu profesori de la 70 de şcoli din judeţ care doresc să dea statul în judecată deoarece salariile le-au fost reduse cu 25 la sută.

„Nu pot să spun o cifră exactă a profesorilor care vor da statul în judecată pentru recuperarea acestor drepturi. Sunt de la 70 de şcoli din Timiş. Este vorba de sute de persoane”, a declarat Popescu.

Cele mai citite

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...
Ultima oră
Pe aceeași temă