4.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialApple a scumpit aplicaţiile

Apple a scumpit aplicaţiile

Prețul de pornire al unei aplicații a urcat de la 0,89 euro la 0,99 euro.

Apple a majorat prețurile aplicaţiilor software comercializate prin intermediul App Store, din Canada până în Europa, fiind una dintre cele mai ample reacții de acest tip a Apple la fluctuațiile de curs valutar, relatează Bloomberg. Ca urmare a aprecierii dolarului, Apple a informat producătorii de aplicații că majorează prețurile în Uniunea Europeană, Norvegia, Canada şi Rusia, din cauza cursului valutar şi a taxelor.

Modificările au intrat în vigoare vineri. În Europa, prețul de pornire al unei aplicații a urcat de la 0,89 euro la 0,99 euro, iar în Canada a fost majorat de la 99 de cenți la 1,19 dolari.

Creşterea prețurilor pe cele două continente, cuplată cu majorarea prețurilor în Rusia, în urma deprecierii rublei, reprezintă una dintre cele mai ample reacții de acest tip a Apple la fluctuațiile de curs valutar.

Apple a mai luat astfel de măsuri în trecut, dar de regulă este reticentă la acest tip de schimbări, a declarat Slaven Radic, director general la compania de consultanță Tapstream Network.

„Este un eveniment unic. Sunt foarte cumpătați în această privință. Uneori pierd bani dacă pot evita modificări prea mari ale prețurilor”, a spus Radic.

Informația a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Apple.

Toate valutele importante s-au depreciat față de dolar în ultimele 12 luni, odată cu accelerarea creşterii economiei americane.

Euro s-a depreciat cu 13% în raport cu dolarul, în ultimele şase luni, potrivit datelor Bloomberg, iar dolarul canadian cu 10,1%.

Apple obține majoritatea veniturilor anuale de 182,8 miliarde de dolari în afara SUA şi a anunțat recent să ­analizează efectul aprecierii ­dolarului asupra afacerilor com­paniei.

Cele mai citite

Zelenski declară că războiul cu Rusia se va încheia mai repede sub administrația Donald Trump

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că „războiul se va încheia mai devreme” sub preşedinţia lui Donald Trump, lăudând ultimele sale contacte cu...

Opoziția conservatoare din Germania îl acuză pe Olaf Scholz de sprijinirea „propagandei” Moscovei

Cancelarul Olaf Scholz este criticat de opoziţia conservatoare din Germania, care l-a acuzat sâmbătă că a contribuit la "propaganda" Moscovei prin apelul său telefonic...

FRF acuză Federația de Fotbal din Kosovo de premeditare. Sloganul „Kosovo este Serbia” nu e rasist

Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă