17.8 C
București
sâmbătă, 14 septembrie 2024
AcasăSpecialApocalipsa pentru U Craiova

Apocalipsa pentru U Craiova

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a votat ieri dezafilierea clubului Universitatea Craiova deoarece gruparea olteană a refuzat să îşi retragă plângerile înain­tate în ins­tanţele civile împotriva selec­ţionerului Victor Piţurcă şi FRF.

Vestea că una dintre cele mai vechi echipe de fotbal din România, Universitatea Craiova, ar putea fi dezafiliată de la Federaţia Română de Fotbal a căzut ca un trăsnet asupra fanilor olteni. Deja, propunerea de dezafiliere, care, potrivit unor surse din cadrul FRF, a fost făcută de preşedintele Mircea Sandu, a fost votată de 10 dintre cei 14 membri ai Comitetului Executiv.

Singurii care s-au abţinut au fost directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, şi reprezentantul fotbalului feminin, Marian Pălărie, de la şedinţă lipsind preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, şi preşedintele AFAN, Dumitru Costin. Motivul acestei decizii extreme este că, în  ciuda avertizărilor conducerii FRF, gruparea olteană a refuzat să îşi retragă plângerile înaintate în instanţele civile împotriva mai multor oameni din fotbal cu care se află în conflict declarat Adrian Mititelu, finanţatorul grupării din Bănie. În prezent, Mititelu a deschis mai multe acţiuni în instanţă, contestând unele decizii ale comisiilor FRF şi LPF luate în defavoarea clubului său şi, potrivit surselor sale, a depus plângeri la Parchet şi la DNA împotriva unor oameni de fotbal pe care îi acuză de constituire în „grup infracţional” în scopul controlării fotbalului românesc.

Singura şansă a Universităţii să nu fie exclusă din FRF ar fi ca decizia de ieri a Comitetului Executiv al FRF să nu fie ratificată în cadrul Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal care ar urma să fie convocată în termen de 15 zile.

Tristeţe printre fostele glorii ale Craiovei

Unul dintre cei mai afectaţi de vestea foarte probabilei dezafilieri a Universităţii de la FRF  a fost ex-atacantul oltean Rodion Cămătaru. „Sincer, mă aşteptam ca federaţia să ajungă la dezafiliere. Dar, cu toate astea, acum, când aud că s-a şi întâmplat, simt că moare ceva în mine. E o tristeţe fără margini, mai ales pentru noi, ăştia care am muncit la Universitatea Craiova şi ne-am dat viaţa pe teren. Pentru mine este apocalipsa”, a spus Cămătaru. În ciuda tristeţii fără margini, fostul jucător nu contestă decizia conducerii FRF.

„Regulamentele sunt regulamente, iar dacă acolo scrie că este interzis să te adresezi instanţelor civile înseamnă că nu ai voie să faci aşa ceva. Astfel de lucruri nu pot fi trecute cu vederea, pentru că se poate crea un precedent periculos. Din moment ce federaţia a somat clubul să îşi retragă acţiunile din instanţele civile era clar că sunt cât se poate de serioşi în problema asta”, a fost de părere Rodion Cămătaru, care pentru situaţia creată îl consideră principal vinovat pe finanţatorul Adrian Mititelu.

„Mititelu e vinovatul numărul 1, asta e clar, nu trebuie să ne mai ascundem. Sincer, nu mă aşteptam ca atunci când a preluat el Universitatea să se ajungă aici. Dar în ultimul timp mi-am dat seama că alt final nu există cu actuala conducere. Oricum, dezafilierea nu este încă ratificată. Dar mira-m-aş ca Adunarea Generală să respingă ratificarea deciziei Comitetului Executiv. Eu mă aştept ca şi acolo să se meargă până la capăt”, a adăugat fostul atacant al Universităţii Craiova.  Text Box:  

Cele mai citite

Statele Unite mențin restricțiile privind rachetele cu rază lungă pentru Ucraina, în ciuda insistențelor Kievului

Administrația americană nu este pregătită să ridice restricțiile privind utilizarea rachetelor cu rază lungă de acțiune furnizate Ucrainei, chiar dacă Kievul solicită insistent permisiunea...

Papa Francisc critică ambii candidați la președinția SUA, îndemnând alegătorii catolici să aleagă „răul mai mic”

Papa Francisc a făcut declarații neobișnuit de critice la adresa ambilor candidați la președinția SUA, sugerând că aceștia au poziții „împotriva vieții”. Într-o conferință de...

Ce trebuie să facă o companie pentru a accesa noul program de finanțare pentru afacerile în creștere

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), care administrează programe precum Noua Casă și IMM Invest, va lansa un...
Ultima oră
Pe aceeași temă