Acesta este titlul unei piese de teatru a Savianei Stanescu, care, din cate stiu, a si primit, atunci cand a fost publicata, distinctia de „cea mai buna piesa a anului”. Tudor Calin Zarojanu, autorul romanului „Sfarsitul lumii”, aparut la Polirom in colectia Ego Proza, putea la randul lui sa-si intituleze astfel cartea, fiindca, parca, un asemenea titlu ar fi redat mai exact spiritul in care romanul este scris.
Optzecist prin varsta, autorul nu a reusit sa debuteze inainte de '90. Debutul sau, „Viata ca troleibuz”, Editura Cartea Romaneasca, „s-a comis” abia in '92, intr-un moment insa cand cititorii nu prea erau doritori de literatura romana contemporana. Cu toate acestea, cartea s-a bucurat de o buna receptare si a fost si premiata. De atunci, Zarojanu a mai scris o biografie a lui Corneliu Coposu si inca un roman, „Reluare cu incetinitorul”, Ed. Masina de Scris. Asadar, autorul nu a fost foarte prolific sau a fost, dar nu a avut sansa de a fi publicat. Atras de jurnalism, a semnat numeroase comentarii si analize politice, anchete si reportaje in revista „Flacara”, ca si in alte periodice, dar si in cotidiane, punandu-si in evidenta spiritul sagace, lucid, muscator. Intr-un fel, romanul „Sfarsitul lumii” confirma ceea ce stim despre autor. Cu diferenta ca, de data aceasta, ca o simfonie in care tema de baza este reluata si amplificata, tot ceea ce l-a obsedat pana in acest moment, tot ceea ce a trait in cei 15 ani de tranzitie, revine in carte sporit, impins spre un punct de explozie. Probabil ca autorul nostru cunoaste romanul lui Jose Saramago „Pluta de piatra”, in care motivul principal il reprezinta desprinderea peninsulei iberice de continent si plutirea ei in deriva pe apele oceanului. Si aici, insolitul, spectaculosul, neobisnuitul formeaza miza cartii, autorul considerand ca intr-o lume globalizata, intrata in era Varsatorului, unde, conform simbolului, toate sunt date peste cap, se poate intampla orice, tragediile au libertatea sa se tina lant si sa nu mai impresioneze pe nimeni. Spiritul rece si cerebral al prozatorului se simte excelent intr-un asemenea domeniu aglomerat in care se incruciseaza stiri catastrofice, care vin ba din Norvegia, ba din Japonia, ba din SUA, ba din Somalia. Cred totusi ca, desi scrie despre sfarsitul lumii, autorul nu prea crede intr-un sens real escatologic a ceea ce se intampla, chiar daca pe alocuri citeaza din Apocalipsa Sf. Ioan Teologul. Pe de alta parte, lasa impresia ca se uita intr-o oglinda pentru a vedea daca gesticulatia sa este destul de excentrica. De fapt, autorul se si ironizeaza in momentul in care isi imagineaza posibilele reactii ale criticii fata de incendiara sa carte. Ceea ce e un lucru bun. Fuga programata de patetism este de o mie de ori preferabila patetismului care, prost dirijat, poate sa sune melodramatic. Cu toate acestea, in ciuda faptului ca suita de nenorociri pare sa fie derularea unor benzi desenate, scriitorul este suficient de inteligent si de talentat ca intr-un asemenea iures evenimential sa insereze si niste momente de lirism autentic, cand cei doi protagonisti, desi produse ale actualelor vremuri, isi descopera umanitatea si atunci raman literalmente cu gura cascata in fata lumii iesite din tatani.
Cartea de fata este un roman si in acelasi timp o privire in interiorul romanului. Magia multor pagini este incizata de o asemenea privire a celui care stie ce e literatura si nu-si face iluzii. Tudor Calin Zarojanu isi inchide cartea intr-un fel de gratuitate a delirului pus de el in scena – de ce cele doua elicoptere care scapa de tsunami mai trebuie sa se si ciocneasca in aer ca sa se prabuseasca? -, iar apoi obosit iese din casa sa se plimbe, fericit ca a fugit din mrejele fictiunii. Prefata volumului, excelenta, este semnata de Dan C. Mihailescu.
