Fostul secretar de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor Mihai Capră, cel care a gestionat situaţiile de urgenţă la inundaţiile de la Dunăre, din 2010 şi ninsorile din februarie 2012, este de părere că pentru aplicarea Legii nr 260/2008, respectiv Legea Asigurării Obligatorii a Locuinţelor, este necesară adoptarea unor măsuri care să facă legea funcţională. Aplicarea Legii 260/2008 a intrat în impas din cauză că, în pofida obiectivelor generoase, a fost prost aplicată. Dacă în 20011 erau 850.000 de poliţe de asigurare obligatorii, în 2013 cifra a scăzut la 317.000. La Galaţi, judeţ încercat recent de o nouă criză a inundaţiilor, a şasea în ultimii opt ani, situaţia este aceeaşi. „Conform estimărilor noastre, mai puţin de 10% dintre familiile afectate de inundaţii vor beneficia de despăgubiri acordate de asigurători pentru refacerea caselor sau înlocuirea bunurilor afectate. La nivelul portofoliului Allianz-Ţiriac Asigurări, din totalul poliţelor de asigurări de locuinţe în vigoare, mai puţin de 20% sunt emise pentru a proteja gospodării din mediul rural. În judeţul Galaţi, dezechilibrul este mult mai accentuat: din cele aproape 2.200 de contracte de asigurare a locuinţelor emise de Allianz-Ţiriac, mai puţin de 5% sunt poliţe ce oferă protecţie pentru case situate în zone rurale”, spune Aurel Badea, şeful diviziei tehnice subscriere asigurări generale şi de viaţă din cadrul Allianz-Ţiriac Asigurări. S-a ajuns la această situaţie, pentru că nu au fost administrate sancţiunile prevăzute pentru cei care nu au încheiat o astfel de poliţă. În acelaşi timp, pentru că guvernele care s-au perindat la putere nu au alocat Agenţiilor Judeţene pentru Prestaţii Sociale fondurile necesare pentru ca aceste agenţii să încheie asigurările pentru locuinţele beneficiarilor Legii Venitului Minim Garantat, aşa cum este prevăzut în Legea 260/2008.
Abrogare parţială şi temporară
În aceste condiţii, fostul secretar de stat Mihai Capră, consideră că este necesară abrogarea temporară a prevederilor aliniatului (1) al articolului 22 al Legii 260/2008, pentru ca acordarea ajutoarelor pentru familiile sinistrate ca urmare a recentelor inundaţii, să nu mai fie interzisă prin această prevedere. În altă ordine de idei, ar fi nevoie de o perioadă de suspendare a prevederilor menţionate şi pentru pregătirea măsurilor prin care Legea Asigurării Obligatorii a Locuinţelor chiar să fie aplicată. „Soluţia care ar fi trebuit să fie adoptată ar fi fost aceea a promovării unei ordonanţe de urgenţă, care să creeze un respiro, un termen în care prevederea articolului 22, aliniatul 1, să fie abrogată, iar în această perioadă să se ia măsuri pentru ca Legea 260 să devină operaţională, pentru că eu cred în continuare că este nevoie de o astfel de lege, de natură să asigure o solidaritate socială şi pe viitor, de o degrevare a bugetului de stat de astfel de intervenţii”, a declarat Mihai Capră. Aliniatul 1 al articolului 22, din Legea 260, prevede că „persoanele fizice sau juridice care au în proprietate locuinţe şi nu le-au asigurat, nu pot beneficia de ajutoare de la bugetul de stat sau de la bugetul local în cazul producerii unui dezastru prevăzut în lege”. Dezastrele pentru care sunt valabile asigurările în baza Legii Asigurării Obligatorii a Locuinţelor sunt inundaţiile, alunecările de teren şi cutremurele.
Un blocaj în aplicarea legii a provenit din faptul că nu au fost aplicate amenzi pentru cei care nu au încheiat o poliţă de asigurare obligatorie. Legea prevede ca amenzile să fie aplicate de primari, dar evident primarii, în special cei din comune, nu vor aplica niciodată astfel de amenzi concetăţenilor lor. „Faptul că primarii trebuie să îi sancţioneze pe cei care nu fac asigurări este o chestiune care a fost declarată cu subiect şi predicat de Asociaţia Comunelor din România, că nici nu vor să audă de aşa ceva şi evident, nici nu au făcut-o. Primarii trebuiau să aplice amenda după o prealabilă notificare şi îmi povestea un primar că, pentru el, însăşi preţul timbrelor pentru trimiterea notificărilor depăşea bugetul comunei. În plus, împărţirea banilor încasaţi din amenzi are o structură cel puţin ciudată: 40% ia bugetul de stat, alţi 40% revine Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, adică acea instituţie care are cele mai mari salarii dintre bugetarii României, iar 20% rămâne la primărie. Asta, categoric, nu a fost de natură să îi oblige pe primari să aplice astfel de amenzi. Asta lăsând deoparte iminenţa alegerilor locale şi tot ce înseamnă, relaţional, ca un primar să îi amendeze pe respectivii locuitori. În consecinţă, a pune exclusiv vina în spinarea primarilor este o mare greşeală”, a mai precizat Mihai Capră.
Poliţele beneficiarilor Legii 416, blocate de guverne
O altă deturnare de la o bună aplicare a legii a venit din partea guvernelor care s-au succedat la putere. Iniţial, s-a spus că pentru cei cu ajutor social, respectiv beneficiarii Legii 416/2003, a Venitului Minim Garantat, sumele ar trebui plătite de primării. În momentul în care primarii au protestat, pentru că nu au bani pentru plata acestor asigurări, responsabilitatea încheierii poliţelor a fost trecută către Agenţiile Judeţene de Prestaţii Sociale, care au în evidenţă plăţile ajutoarelor sociale şi care având evidenţa beneficiarilor pot să încheie asigurarea şi să o trimită la primărie, iar primăria să dea poliţa cetăţeanului care beneficiază de ajutor social. „Facem un pariu că nu s-a făcut niciuna, nicăieri, pentru că agenţiile nu au avut alocate fonduri pentru astfel de asigurări şi nici determinare?”, a întrebat retoric Mihai Capră.
