Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu face apel catre Ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Attila Korodi, pentru a depune toate eforturile si a folosi toate parghiile legale pentru salvarea Rosiei Montane.
Intr-un comunicat remis, sambata, Rompres, de Biroul de presa al Mitropoliei Cluj, se arata ca patrimoniul istoric, cultural si economic pe care il reprezinta Rosia Montana este grav amenintat de proiectul "Rosia Montana Gold Corporation".
"Imi fac o datorie de constiinta in a va ruga sa depuneti toate eforturile si sa folositi toate parghiile legale pe care vi le confera functia pe care o detineti pentru salvarea Rosiei Montane, a Transilvaniei si a zonelor invecinate de la un dezastru ecologic sigur. Stim ca Rosia Montana e amenintata de saracie, dar acum are de ales intre a fi saraca sau a nu fi deloc. Impotriva saraciei pot exista solutii, dar nu si impotriva crimei ecologice pentru infaptuirea careia se cheltuiesc sume enorme, se consuma intrigi de culise, se falsifica expertize si se sustrag documente intocmite de specialisti", afirma Mitropolitul Bartolomeu in scrisoarea trimisa ministrului Attila Korodi.