Reprezentantii Regiei de Apa Braila au trecut la masuri drastice fata de locatarii blocului C5, de pe strada Rosiori din municipiul Braila, situat in imediata apropiere a Pietei Mari, si au sistat furnizarea apei potabile, intrucat au acumulat datorii de peste 419 milioane de lei vechi, din care 172 de milioane lei reprezinta penalitatile. Pentru a nu-i lasa fara o sursa de apa, angajatii Regiei de Apa au instalat un canal chiar in fata scarii, dar locatarii, cei mai multi dintre ei pensionari, se declara nemultumiti. "Noi, pensionarii, imediat cum primim pensia ne platim intretinerea, nu ne permitem sa facem datorii", ne-a declarat octogenara Aurica Popescu. Pensionarii ne-au mai relatat ca nu sunt de acord sa plateasca apa de la canalul aflat la dispozitia tuturor, mai ales a pietarilor, dar ca probabil vor trebui sa se conformeze. Elena Dragan, purtatorul de cuvant al Regiei de Apa Braila, ne-a declarat ca daca nu doresc sa plateasca apa de canal, reprezentantul asociatiei poate sa faca cerere, iar furnizarea apei poate fi oprita.