Toaletele noii Săli polivalente din Cluj-Napoca, care va avea o capacitate de 7.000 de locuri şi care va fi gata la finalul primăverii următoare, vor funcţiona cu apă de ploaie. Proiectul presupune colectarea apei pluviale într-un bazin, care va alimenta cabinele de toaletă. Economia realizată astfel va fi de trei mii de metri cubi de apă pe an. De altfel, municipalitatea clujeană doreşte ca toate proiectele de clădiri publice care vor fi construite de acum înainte în oraş să prevadă o anumită componentă <<verde>>. Astfel, firmele care vor participa la licitaţii vor fi nevoite să se gândească la soluţii ecologice pentru a avea şanse să câştige, pentru că acestea vor însemna puncte în plus.
Panouri solare pe acoperiş
„De asemenea, prin montarea de panouri solare la clădirea Sălii polivalente, va putea fi încălzită 70 la sută din apa caldă folosită în lunile de vară şi 30 la sută din cea folosită iarna. Tot prin panouri solare se va obţine şi o parte din alimentarea cu energie electrică a clădirii”, a spus primarul Sorin Apostu.
Alt proiect pentru care proiectanţii vor apela la energiile regenerabile este cel al aquaparcului care va fi construit în cartierul Grigorescu, care va folosi panourile fotovoltaice pentru încălzirea apei din bazine.
Energia regenerabilă se referă la forme de energie produse prin transferul energetic al energiei rezultate din procese naturale regenerabile. Astfel, energia luminii solare, a vântului, a apelor curgătoare, a proceselor biologice şi a căldurii geotermale pot fi captate şi utilizate pentru obţinerea energiei electrice sau calorice sau pentru alte procedee utilizate de oameni în societatea modernă. Din acest punct de vedere Transilvania deţine în subsol una dintre cele mai mari pungi de ape termale din Europa.