Locuitorii din Valea Dacilor vor beneficia pana la sfarsitul anului de apa curenta. Satul face parte din unitatea administrativ-teritoriala a municipiului Medgidia si este situat la sase kilometri sud de oras. Investitia privind alimentarea cu apa a satului a fost initiata de catre administratia locala inca de la sfarsitul anului 2005. Prima etapa a proiectului a constat in realizarea forajului la o adancime de 260 de m, iar prin aceasta actiune s-a descoperit ca apa are un debit de 4,2 l/sec. si are o calitate foarte buna. Acest demers a costat 3,5 miliarde de lei vechi, iar banii au fost alocati de la bugetul local.
In anul 2006, Consiliul Local Medgidia a concesionat serviciul public de apa si canalizare unei firme americane. Compania s-a angajat prin acest contract sa finalizeze investitia privind alimentarea cu apa potabila a satului Valea Dacilor. Edilii municipiului Medgidia au declarat ca visul oricarui locuitor din satul unde se desfasoara proiectul de modernizare este de a avea apa in curte si in casa. Incepand cu acest an, localnicii nu vor mai fi nevoiti sa care apa cu butoaie sau galeti de la fantanile situate la distante mari de gospodarii.
» Retea
de 14 km
Proiectul initiat de Primaria municipiului Medgidia va include o retea de apa in lungime de 14 kilometri. Investitia va cuprinde si bransamentele la fiecare gospodarie, si realizarea a 67 de hidranti ce vor vor putea fi utilizati cu usurinta in cazul incendiilor. Acest lucru va scuti fiecare familie de costurile ridicate ale bransarii la retea. Materialele folosite sunt materiale speciale care impiedica fisurarea rezervoarelor si contaminarea apei.