"Cred ca esenta evolutiei noastre pozitive in perioada urmatoare este reforma statului. Fara reforma statului, nu vom putea valorifica in favoarea romanilor cresterea economica ce va fi reluata in al doilea trimestru al anului 2010." Enuntul facut de presedintele Traian Basescu in discursul de Anul Nou este perfect adevarat, cum de altfel au fost si declaratiile recente, pe aceeasi tema, ale multor alti politicieni, de la Emil Boc pana la Mircea Geoana si Crin Antonescu. A vorbi despre avantajele unui stat reformat se prefigureaza a fi moda anului 2010 printre politicieni, fie ca sunt la putere sau in opozitie. Nu mai sunt convingatori cu lupta impotriva coruptiei sau impotriva comunismului si au trecut la un alt nivel, demn de un nou deceniu. Din pacate insa, tocmai cei care promit acum reforma statului s-au complacut 20 de ani intr-un stat nereformat. Cum a evoluat in realitate Romania de la caderea regimului comunist? Sa luam cateva exemple.
La inceputul anilor ’90, despre coruptia din administratia publica romaneasca se vorbea in Europa mai mult decat despre mortii cazuti in Revolutia din 1989. Noi eram revoltati deopotriva de marile tunuri in care erau implicati demnitari – afacerea Motorola sau prabusirea Bancorex –, dar si de spagile pe care trebuia sa le platim aproape de fiecare data cand ne loveam, in viata de zi cu zi, de un functionar al statului, fie ca acesta era politist sau inspector de la primarie. Politicieni din toate partidele s-au angajat in numeroase randuri sa faca ceva concret in fata acestui fenomen care ne aruncase deja in zona gri a lumii moderne. In ciuda acestor angajamente, astazi Romania nu se poate lauda ca a scapat de coruptie, nici macar ca a diminuat-o semnificativ. S-au rotit partidele aflate la guvernare, dar au ramas acuzatiile serioase asupra functionarilor de rang inalt, fie ca vorbim aici de tinerele sperante Monica Iacob Ridzi si Elena Udrea sau de seniori ai politicii, cum ar fi Radu Berceanu, Adriean Videanu, Catalin Voicu, Marian Vanghelie sau Viorel Hrebenciuc. Nici celelalte boli ale administratiei nu s-au schimbat. In continuare, multi dintre primarii oraselor si ai comunelor nu dau contracte publice daca o parte din sumele platite firmelor nu le intra in buzunare sub forma de comisioane. Nu a disparut din viata romanilor nici obiceiul micilor spagi date pentru cele mai multe dintre serviciile publice. Unii vor spune probabil ca s-au facut totusi pasi semnificativi in directia starpirii coruptiei, iar un exemplu este infiintarea Agentiei Nationale de Integritate, institutie care controleaza averile demnitarilor. De acord, numai ca pana in acest moment in palmaresul ANI nu poate fi trecut nici un succes remarcabil.
Reformarea statului ar mai trebui sa insemne si crearea unui aparat de stat eficient. Numarul functionarilor a crescut de la un mandat politic la altul si a atins acum pragul de 218.000 de persoane, cu peste 130.000 mai mult decat erau in 1990. Pe deasupra, din cauza politizarii excesive, s-a ajuns la situatiile aberante in care multi functionari sa fie dati afara ilegal de noua putere instalata, iar ulterior, in baza unor hotarari judecatoresti, acestia sa primeasca despagubiri uriase din partea institutiilor in care au lucrat. Credeti ca a platit cineva pentru aceste pagube produse bugetului public? In Romania, politizarea a ajuns in ultimii ani pana la directorii de scoli si spitale si chiar la femeile de serviciu din institutiile bugetare.
Reformarea statului mai inseamna si descentralizarea deciziilor administrative, si transparenta in cheltuirea banului public. In nici unul dintre cele doua domenii nu putem spune ca s-au facut progrese zdrobitoare.
De altfel, Romania s-a remarcat prin lipsa reformelor in toate domeniile. Nu se poate vorbi de un progres real al sistemului sanitar atata vreme cat in spitale se mai moare cu zile, iar pacientii se interneaza ca sa se trateze cu medicamente aduse de acasa. Despre esecurile in ceea ce priveste modernizarea infrastructurii nici nu mai are sens sa vorbim.
In realitate, aproape nici unul dintre politicienii romani nu a dovedit ca doreste cu adevarat reforma. Asta, pentru ca tocmai un stat nereformat le asigura acestora resursele cu care castiga si apoi isi mentin puterea. Cum s-ar putea imbunatati sistemul de incredintare a lucrarilor publice in conditiile in care o buna parte din comisioanele platite de firmele care castiga in mod necinstit licitatiile ajung in vistieriile partidelor si contribuie la finantarea campaniilor electorale? Cine si-ar asuma depolitizarea institutiilor bugetare cand cea mai mare parte din posturile publice nu reprezinta altceva decat recompense acordate membrilor de partid care au contribuit la castigarea alegerilor?
Chiar daca anul acesta vom auzi frecvent discursuri despre "reforma statului", exista putine sanse sa facem pasi hotarati in aceasta directie. Ar trebui sa existe si vointa politica reala. Altfel, nu vom avea decat o noua fita de sezon a politicienilor, in acelasi registru cu vacantele la Monte Carlo sau posetele Louis Vuitton.
