Recent a aparut „Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anul 2005”, lucrare de referinta al domeniului respectiv. Insumand 418 pagini, acest volum cuprinde o bogata paleta tematica privind cultura materiala, cultura spirituala, muzeologia si muzeografia, folclorul, conservarea si restaurarea, precum si doua recenzii de Virgiliu Florea la cartile, de profil, semnate de Dumitru Pop si Gh. Pavelescu.
Dintre textele publicate in acest Anuar retinem: „Cultura lemnului in satul romanesc de la inceputul secolului XX-lea” de Simona Munteanu si Ioan Tosa; „Icoana pe sticla din Transilvania in context european” de Teodora Rosca; „Elemente de mare vechime in cultura populara din zona Lapus” de Pamfil Biltiu; „Simboluri crestine in arta populara” de Gazda Klara; „Judetul Cluj si Muntii Apuseni in cadrul istoric, geografic si etnocultural romanesc” de Dumitru Pop. Nu putem, insa, omite din aceasta exemplificare textul „Expozitia permanenta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei”, prin care, Simona Munteanu, directorul institutiei, si Ioan Tosa, sef de sectie, pun cititorii la curent cu ceea ce va fi aceasta expozitie de baza, in curs de amenajare, in urma restaurarii si modernizarii spatiilor muzeale de aici, fosta Reduta devenind, pe drept, ceea ce se cheama acum – Palatul Reduta.