Antrenorul-jucator al clujenilor de la BC Gladiator, Bruno Roschnafschy. nu va juca in meciul din deplasare cu Gaz Metan Medias, din etapa a treia a Diviziei A la baschet. "Bubu" a evoluat cu un bandaj la genunchi in meciul cu CSU Sibiu, de luni, iar acest lucru i-a inrautatit situatia. Astfel, tehnicianul "gladiatorilor" isi va ajuta elevii doar de pe margine, la meciul cu o echipa impotriva careia clujenii au castigat, chiar la Medias, in Cupa Romaniei. "Va fi o partida foarte grea, iar victoria de la Medias, din Cupa, nu este relevanta. Vom incerca sa reeditam performanta de acum doua saptamani. Eu nu cred ca voi putea sa joc, pentru ca recuperarea merge destul de greu. Nici Melnik nu va putea evolua, sa vedem cum ne vom descurca", a spus antrenorul clujenilor. Meciul de la Medias se va disputa sambata, de la ora 18.00.