Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, joi seara, la Realitatea TV, că decizia scoaterii lui Andrei Chiliman de la conducerea PNL Bucureşti a fost o decizie de parti care „se respectă, nu se mediază” şi că speră ca acesta să nu-şi dea demisia deoarece nu a fost „vorba de nico sancţiune”.
„În orice partid serios, o decizie odată luată – nu a fost luată de mine – se respectă, nu se mediază. Este o decizie care s-a luat şi care se respectă. Sper ca domnul Căliman să nu-şi dea demisia. Nu a fost vorba de nicio sancţiune. Eu nu am făcut niciun atac la domnia sa. Nu-mi permit să intru în astfel de polemici”
Crin Antonescu a declarat că „Bucureştiul a fost din totdeanua un ghem de mici interese” şi că trebuie „tratat altfel”.
„Bucureştiul, din totdeauna, a fost un ghem de mici interese, care s-a administrat separrat. Eu, ca preşedinte al PNL, am propus să tratăm Bucureştiul altfel. Chiliman, care are un sector de condus şi o campanie de condus, e bine să rămână acolo.”
Crin Antonescu a mai spus că a fost interpretată greşit afirmaţia legată de zilele pe care Chiliman le mai are la dispoziţie pentru a lua o decizie.
Liderul PNL a mai spus că săptămâna viitoare, după Paşti, trebuie stabiliţi „în detaliu” candidaţii la locale.
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, afirma, miercuri, pe blog, că aşteaptă de la preşedintele PNL o explicaţie despre demiterea sa de la PNL Bucureşti, deşi consideră că vorbele sunt doar perdele de fum, menţionând că nu i s-a substituit lui Crin Antonescu în negocierile pentru candidaturile din Capitală.
Andrei Chiliman a fost înlocuit luni cu Eugen Nicolăescu la şefia PNL Bucureşti, iar Mariana Câmpeanu a devenit vicepreşedinte al filialei.
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat ulterior că, pentru prima oară, după aproape 23 de ani de când este membru PNL, ia în considerare „în mod foarte serios” demisia din partid.