Marturisesc ca nu cred in existenta unei minti machiavelice sau a unui grup de oameni aflati in spatele unui presupus masterplan vizand prezervarea vechilor structuri. Teoria nu pare verosmila, desi reformele indispensabile variilor domenii sunt sabotate la tot pasul. Cei care nu doresc familiarizarea Romaniei cu ideile si practicile care determinau, dupa 1945, renasterea Europei Occidentale fac parte dintr-un grup mult prea eterogen pentru a putea asigura mentinerea starii de inapoiere. Unii dintre ei sunt extrem de temperamentali si guralivi. Schimba partide, se cearta cu colegii, condamna in public fosti prieteni deveniti peste noapte adversari detestati. Daca circumstantele se schimba, se reface, deseori, si amicitia, ocariile fiind date uitarii – de regula atunci cand apar alti rivali, ale caror actiuni impun grabnica reconciliere.
In calitate de buni cunoscatori ai bizantinismului realitatii comuniste si postcomuniste, destui cititori ar putea aprecia ca subsemnatul este orb fata de o serie de stari de fapt din cauza obarsiei sale occidentale. Ce-i drept, transparenta relativa a vietii duse in Occident
ingreuneaza, uneori, comprehensiunea opacitatii si a realitatii paralele mostenite de destui romani. Exista insa un aspect relevant si distinct al cauzelor pentru care nenumaratele bune intentii au ramas neconcretizate, variile proiecte de reforma au fost fie abandonate cu usurinta, fie pervertite in ceva opus intentiilor initiale, iar vechile mentalitati au ajuns sa predomine pana si in sectorul educational, odinioara considerat plin de perspective in ceea ce privea capacitatea sa de regenerare. Aspectul la care ma refer este cel al proscrierii imuabile, desi niciodata formal enuntate, a tuturor initiativelor dedicate unor realizari concrete, obtinute in avantajul nu doar al autorilor proiectului, ci si al unei parti notabile a populatiei.
In Romania, persoanele active, entuziaste par predestinate a duce o viata plina de probleme atat timp cat energiile lor nu sunt canalizate in directiile bune. Sistemul comunist interzicea, evident, spiritul initiativei, optand pentru crearea unui cadru al uniformitatii depline. Mostenirea se dovedeste, acum, una trainica, influentand, indubitabil, si viitorii ani politici, sa speram de mai bun augur. Un sistem educational bazat pe o exacerbare a teoriei constituie, la randul sau, un serios factor inhibitiv pentru o reintremare nationala intemeiata pe initiativa individuala. Proportia infinitezimala a femeilor prezente in functii de raspundere vine la randul ei in sprijinul celor determinati sa asigure perpetuarea nonschimbarii.
Concluzia mea despre lipsa "creierului" din spatele actualei paralizii a Romaniei survine in baza mai multor factori. Nici Kremlinul, nici serviciile secrete autohtone, vechi sau noi, si nici alte forte obscure nu organizeaza astfel de esecuri. Serioasele dificultati intampinate de Romania pe drumul modernizarii din cauza unor obstacole de natura socioeconomica, teritoriala si geopolitica au permis insa ca initiativa sa incapa pe mainile unor forte sociale decise sa blocheze marile schimbari. Considerentele lor au fost si raman de natura personala si meschina, fiind nascute, toate, din dorinta prezervarii avantajelor detinute.
Consolidarea decisiva a influentei unor asemenea forte parazitare asupra vietii nationale a survenit inca din 1945, o data cu instaurarea comunismului. Sub fatada modernismului si a emanciparii se ascundea, de fapt, un intreg sistem social care a reusit sa plaseze tara pe calea viziunii orientale, cu oameni multumiti sa poata imbratisa o rutina statica. Astfel, si in prezent predilectia este cea pentru un cotidian constand preponderent in taifasuri, barfe, intrigi, teorii, poliloghii despre te miri ce – cu alte cuvinte, lumea prefera sa bata apa-n piua.
Orice lider, oficial sau grup social decis sa promoveze o agenda dedicata obtinerii unor rezultate concrete este la fel de binevenit ca o tumoare, urmand a fi "extirpat" de urgenta, complet si definitiv. Nu in ultimul rand, tragedia se datoreaza si angajamentului profund birocratic al Uniunii Europene in cazul Romaniei – atitudine lesne evitabila in conditiile unei mai bune intuitii sociopolitice, dar care a condus, in cele din urma, pe de o parte la consolidarea segmentului parazitilor autohtoni, iar pe de alta la marginalizarea segmentului dinamic al natiunii, ai caror reprezentanti fug, de ani buni, care incotro, cautandu-si implinirea in toate cele patru colturi ale lumii.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
