Revista Dilema Veche consacra ultimul sau numar "Anticomunismului si Lustratiei", tema grea, deloc estivala. Printre contributori, Vladimir Tismaneanu, Horia-Roman Patapievici, Catalin Avramescu, Ion Vianu si Adam Michnik, adica, exceptandu-l pe celebrul jurnalist polonez, ceea ce se numeste, mai nou, grupul "intelectualilor pro-prezidentiali".
Poate si din cauza acestor nume, tema (anti)comunismului are putina trecere zilele acestea in randul clasei noastre politice si, de aceea, este putin probabil ca Raportul Comisiei Tismaneanu sa produca efecte politice concrete. Unul dintre cele mai importante, Legea lustratiei, nu are nici o sansa sa fie votat in actuala configuratie a Parlamentului, iar in ceea ce priveste viitorul Parlament, exista prea multe necunoscute pentru a ne aventura intr-o predictie.
Sub imperiul circumstantelor, dezbaterea despre comunism s-a retras, ca sa zicem asa, in mediile intelectuale.
In dezbaterea Dilemei, s-a ridicat intrebarea daca anticomunismul este o obligatie morala. Cred ca da. Orice decizie etica rationala izvorata din imperativul categoric nu poate avea drept efect decat o opozitie ferma fata de orice forma de totalitarism, deci si fata de comunism. Prin urmare, anticomunismul ar trebui considerat o conditie a coerentei actiunii publice rationale. Cu o singura preconditie. Sa accepti ca Binele si Raul sunt valori etice relevante in societate. Altfel, orice merge. Exista, cred, doua forme in care se manifesta aceasta punere intre paranteze a valorilor.
Mai intai, un amoralism asumat. Daca Binele si Raul nu conteaza, singurul lucru care conteaza este Puterea. Obtinuta oricum, exercitata in orice chip, fara nici cea mai mica forma de responsabilitate civica. Un asemenea regim este unul al coruptiei generalizate si al autoritarismului direct sau mascat.
A doua este relativismul etic, adica ideea ca Binele si Raul sunt valori circumstantiale de loc, timp, cultura, status etc. In consecinta, judecata etica trebuie suspendata. Nu mai putem spune cu indreptatire ca democratia este superioara totalitarismului sau ca, bunaoara, drepturile omului sunt superioare legii islamice, sharia. In aceste conditii, anticomunismul devine, in ochii relativistilor, "intoleranta", "toleranta" parand sa se impuna in vremurile noastre ca religia laica a cercurilor progresiste.
In fata acestor amenintari la adresa sanatatii morale a planetei, cred ca anticomunismul este la fel de relevant astazi ca si in urma cu 17 ani, poate chiar mai relevant. Tentatia comunista astazi este in crestere, deocamdata, cu precadere in tarile Americii Latine, dar nici in democratiile europene prestigiul libertatii si initiativei nu mai este la mare pret. E posibil sa fie vorba numai de pierderea prestigiului Americii in lume din cauza erorilor administratiei Bush, dar tendinta exista si nu este mai putin ingrijoratoare.
Revenind pe meleaguri romanesti, anticomunismul ar trebui sa iasa din dezbaterea intelectuala si sa fie asumat de actorii publici ca o forma de sanatate politica a natiunii. Cel mai bine asezat partid politic care s-ar fi putut afla in centrul acestei reforme morale ar fi trebuit sa fie PNL. Liberalii ar fi trebuit sa fie dovada vie ca anticomunismul nu inseamna filofascism, ci afirmarea valorilor libertatii, democratiei si capitalismului. In schimb, PNL a ales sa relativizeze importanta Raportului Tismaneanu sub motivul ca avea girul ilegitimului Basescu, de parca avea vreo importanta persoana lui Basescu in aceasta discutie. PNL a avut prilejul sa dovedeasca claritate morala si nu a facut-o, iar situatia precara in care se afla astazi in sondaje se datoreaza si faptului ca nimeni nu mai stie ce valori apara.
