Anticipate pe post de plebiscit

Maine, cancelarul german Gerhard Schroder le va pune, in fine, membrilor Bundestagului mult asteptata intrebare legata de exprimarea increderii fata de calitatile sale de sef de guvern. Astfel, ea va fi pusa pentru a cincea oara in istoria Republicii Federale Germania, insa rareori motivatiile care au stat la baza supunerii la un vot de incredere s-au dovedit mai absurde si ipocrite.
Daca oficial cancelarul ar trebui sa se arate interesat in a obtine increderea, in realitate Schroder doreste opusul – anume ca deputatii sa voteze impotriva sa sau macar sa se abtina de la vot, precum suna ultima „indicatie de regie” trasata deputatilor din partidele coalitiei la guvernare si enuntata de nimeni altul decat seful Partidului Social-Democrat, Franz Muntefering.
In 1982, Curtea Constitutionala s-a preocupat de manipularea exprimarii increderii si a decis atunci interzicerea organizarii de anticipate in cazul in care „un cancelar, a carui majoritate in randurile membrilor Bundestag este indiscutabila, ar incerca, intr-un moment propice, sa obtina un raspuns negativ ca urmare a formularii intrebarii pentru ca sa poata dizolva Bundestagul”. Astfel, se contureaza dilema cum anume va incerca Schroder sa convinga deputatii ca, din senin, n-ar mai dispune decat de o „majoritate instabila”, atat timp cat tovarasii de partid si partenerii ecologisti din coalitie l-au urmat tot timpul fara a cracni?
Ceea ce-si doreste Schroder, in fond, este „votul de incredere” al electoratului german fata de politica sa de reforme, dar ple-biscitele pe astfel de teme nu sunt, din fericire, prevazute in Constitutia germana. Asa ca, de saptamani bune, cancelarul nu face altceva decat sa convinga poporul de necesitatea anticipatelor, pentru organizarea carora, vezi Doamne, n-ar exista alta cale decat cea a votului de incredere. Ceea ce cancelarul a preferat sa treaca sub tacere este faptul ca exista, desigur, si o alta cale: domnia sa ar putea sa se retraga din functie. Simplu ca buna ziua!
Cum Schroder este un politician mult prea versat pentru a nu putea aprecia de unul singur ca sansele sale de a fi reales la toamna sunt ca si nule, ramane de analizat de ce persista, cu incapatanare, pe acest drum. Din orgoliu, spun multi, el preferand sa „cada” la un scrutin decat sa-si dea demisia, adica sa admita ca politica sa a esuat. Altii sunt de parere ca pasul nu se vrea decat o lovitura aplicata „sub centura” presedintelui Horst Kohler si opozitiei crestine. Daca presedintele ar fi sa decida in favoarea dizolvarii Bundestagului, iar Curtea Constitutionala ar stopa demersul, imaginea institutiei prezidentiale ar fi, fara indoiala, grav afectata. Iar daca seful statului va refuza sa faca jocul cancelarului avid de anticipate, opozitia crestina ar fi privata de o victorie electorala indubitabil de amploare.
Zilele acestea, presa germana se arata cu adevarat scarbita. Revista politica „Der Spiegel” reamintea, ieri, cititorilor un slogan vechi al lui Schroder: „Intai tara, apoi partidul”. In 2005, sloganul – readaptat – ar suna: „Intai eu, apoi tara”, conchide, cu amaraciune, saptamanalul.