Am intrat pentru prima oară în Biblioteca Academiei Române pentru o documentare tehnică acum mai bine de 20 de ani. Știam la acel moment doar că acolo găsesc cea mai bogată bibliografie tehnică, fără a bănui însă toate comorile depozitate în această bibliotecă de-a lungul existenței sale. Acum, la 150 de ani de viață a acestei biblioteci, împliniți în acest an, știindu-i parcursul, am pășit cu sfială și cu un sentiment greu de definit creat de senzația că sunt și eu puțin părtașă la scrierea istoriei. A noastră, a românilor, dar și a lumii. Un sentiment trăit chiar de la intrare, unde te întâmpină galeria personalităților care au făcut posibil acest spațiu prin viziunea și donațiile făcute.
Maria Capelos
Societatea Literară Română a fost înfiinţată la 1/13 aprilie 1866, însă şi-a început activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română. Conform decretului de înfiinţare, cei 21 de membri fondatori erau personalităţi marcante atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din teritoriile româneşti aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina), ţarist (Basarabia) şi otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică).
În 1879 Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut naţional, sub numele de Academia Română – „persoană morală şi independentă în toate lucrările, de orice natură“ –, denumire ce s-a menţinut apoi neîntrerupt până astăzi, cu adăugirile de rigoare în funcție de perioada istorică traversată.
Înființarea Bibliotecii Academiei Române
Acum mai bine de o sută cincizeci de ani, când Societatea Academică Română întocmea programul ce o obliga la cercetări de ordin filologic și istoric, s-a constatat lipsa unei biblioteci care trebuia să stocheze cât mai mult – dacă nu tot – din patrimoniul culturii naționale.
Înfiinţată la 6 august 1867, la un an după fondarea Societăţii Academice Române, Biblioteca Academiei Române a avut încă de la început misiunea de a aduna și conserva în colecţiile sale fondul național de manuscrise și tipărituri ilustrând istoria și cultura românească, precum şi istoria și civilizaţia universală.
Biblioteca Academiei Române a fost adăpostită la începuturile sale în clădirea Universităţii Bucureşti, unde se găsea şi sediul Academiei Române. În 1890 Academia Română şi Biblioteca ei s-au instalat într-un loc propriu, pe Calea Victoriei 125, unde se află și astăzi.
Mărturii ale -spiritualităţii -naţionale, dar şi ale culturii -universale
Biblioteca Academiei Române, după cum spune academicianul Florin Gheorghe Filip, directorul general al acesteia, este, după un veac și jumătate de funcţionare, cea mai bogată bibliotecă românească. Este o bibliotecă naţională, deţinând fondurile cu cele mai multe titluri de imprimate româneşti, începând cu cele mai vechi, până la cele care apar în zilele noastre. Este în acelaşi timp o bibliotecă ştiințifică, cu caracter enciclopedic, ale cărei colecţii sunt organizate astfel încât să poată oferi materialul documentar necesar pentru cercetarea ştiinţifică, în special pentru cercetarea desfășurată în institutele Academiei Române.
Încă din secolul trecut, când a luat fiinţă, Biblioteca a adunat prin donații, de la membrii Academiei şi de la alte personalităţi marcante, prin achiziții, de la colecţionari reputaţi, prin efectul Legii Depozitului Legal (începând din 1885) şi prin schimburile iniţiate cu instituții similare din străinătate, cele mai valoroase mărturii ale spiritualităţii naţionale, dar şi ale culturii universale.
Concret, în prezent, Biblioteca Academiei Române deţine peste 85% din fondul documentar al României. Prin cele aproape 14 milioane de unităţi din patrimoniul său, prin schimburile internaţionale realizate, prin donaţiile primite şi achiziţiile efectuate, prin bibliografiile pe care le realizează, Biblioteca Academiei Române reprezintă unul din cele mai preţioase laboratoare spirituale ale țării, după cum mărturisesc cititorii săi din țară şi din străinătate.
Fondul de imprimate
Biblioteca Academiei Române a fost înfiinţată în 1867, dar istoria fondurilor sale are rădăcini mult mai profunde în trecut. Ea este legată de istoria Bibliotecii Colegiului „Sfântul Sava“ (fondată de eruditul român Constantin Cantacuzino în 1679), de aceea a Bibliotecii Mitropoliei din București, datând din secolul al -XVIII-lea, de cea a bibliotecii de renume european a Mavrocordaţilor și altor numeroase biblioteci monastice. Colecțiile de imprimate ale Bibliotecii Academiei Române se împart în două mari fonduri: cărţi şi periodice. Cărţile româneşti vechi şi foile volante sunt conservate şi organizate în colecţii separate.
Fondul de carte înseamnă în primul rând fondul publicaţiilor imprimate în limba română pe teritoriul ţării sau în străinătate, cărţile publicate în străinătate de autori români, ca şi publicaţiile străine despre români sau despre România. Menționat ca fond independent încă în 1888, fondul de publicații periodice al Bibliotecii Academiei Române constituie colecţia cu cele mai numeroase periodice româneşti, publicate în limba română sau în alte limbi.
Sunt înregistrate aici peste 60.000 de titluri, cărora în ultimii 10 ani li s-au adăugat încă 5.000 de titluri.
Carte rară
Primele volume manuscrise intrate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române provin din donaţii și legate, din ce în ce mai frecvente după 1870. Prima donaţie a fost colecţia de manuscrise și cărţi vechi a lui Dionisie Romano, episcop de Buzău, dăruită Academiei Române în 1873. La aceasta s-a adăugat, în 1876, donaţia, făcută de Ion Ghica, a manuscriselor istoricului şi revoluţionarului Nicolae Bălcescu, urmată de aceea a bibliofilului moldovean Dimitrie C. Sturdza-Scheianul, de nenumăratele donaţii ale lui Dimitrie A. Sturdza, cele ale lui Titu Maiorescu, Barbu Bellu, Rosetti-Roznovanu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Odobescu, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, toate constând din manuscrise, documente istorice, arhivă, corespondenţă, cărţi româneşti vechi și cărţi străine.
Manuscrise româneşti
Aici trebuie menționate cele mai vechi texte în limba română pe care le cunoaştem: -„Codicele Voroneţean“, -„Psaltirea Scheiană“, -„Psaltirea Voronețeană“, „Psaltirea -Hurmuzachi“, datând din secolul al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, dar și -„Slujebnicul Arhieresc al Mitropolitului Ștefan al -Ungrovlahiei“, cu text în slavonă, română şi greacă, precum şi „Floarea Darurilor“, într-o traducere de la mijlocul veacului al XVI-lea.
În aceeaşi categorie se înscriu operele cronicarilor Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Constantin Cantacuzino Stolnicul, Radu Popescu, păstrate în numeroase copii, unele chiar autografe, romanele populare precum „Alexandria“ sau -„Erotocritul“ de Vincenzo Cornaro, -„Ceasornicul Domnilor“ de Antonio Guevara, tradus de Nicolae Costin.
Manuscrise greceşti
Printre cele mai valoroase piese se află un fragment de 11 file al unui „Canon de penitenţă“ scris pe pergament în sec. al XI-lea, ornat cu 20 de miniaturi aparţinând școlii bizantine anterioare epocii Comnenilor, un „Tetraevangheliar“ din sec. al XIII-lea, un manuscris liturgic din sec. al XVII-lea conţinând „Imnul acatist al Sf. Fecioare“, cu miniaturi aparţinând şcolii cretane, „Logica“ și „Fizica“ lui Nikephoros Blemides, datând din sec. XIII.
Manuscrise slave
Acestea ilustrează începuturile culturii româneşti, slavona fiind limba oficială a cancelariilor domnilor Ţărilor Române până la mijlocul secolului al XVII-lea, cum ar fi „Apostolul“, scris pe pergament în sec. al XIII-lea, cu iniţiale şi ornamente cu negru şi roşu; „Psaltirea“ scrisă în Serbia la 1346, la ordinul lui Branko Mladenovici; „Slujebnicul“ copiat în Moldova la 1643, -remarcabil prin ornamentaţie; „Tetraevangheliarul“ ferecat în argint, copiat în acelaşi an la mănăstirea Căldăruşani şi îmbogăţit cu miniaturi şi ornamente datorate preotului Vlaicu.
Manuscrise latine
În fondul latin se află o copie de la 1370 a celebrului -„Rationale divinorum -officiorum“ de Guillaume Durand, un „Antifonar“ din sec. al XV-lea, „Biblia sacra…“ din sec. XIII-XIV şi un „Breviar“ din sec. al XV-lea, împodobit cu miniaturi şi ornamente delicate.
Manuscrise orientale
Din acest fond semnalăm un fastuos Coran din sec. al -XVII-lea, manuscrisul ebraic „Meghi’lat Esther“ (Estera) copiat și miniat pe teritoriul Moldovei în secolul al XVII-lea şi o copie mai recentă a celebrei opere a lui Firdousi, „Şah-Namé“, cu frumoasele miniaturi ale școlii persane.
Gravură
Datorită unor achiziţii sistematice, principalele momente ale gravurii europene, începând din secolul al XVI-lea sunt reprezentate în colecţiile cabinetului prin opere caracteristice. Şcoala germană, prin operele lui Albrecht Dürer (24 de gravuri în metal şi lemn), Lucas Cranach, Lucas van Leyden; Şcoala olandeză, prin Anton van Dyck (7 portrete gravate în acvaforte), Rembrandt van Rijn (24 de acvaforte); Şcoala italiană, prin Antonio Tempesta, Giovanni Battista Tiepolo; Şcoala franceză, prin Jacqucs Callot, Antoine Watteau; Şcoala spaniolă, cu seria Capriciilor lui Francisco Goya (donate de Al. Tzigara-Samurcaș), sunt doar o parte din fondul european existent în Biblioteca Academiei Române. Fondul de stampe japoneze cuprinde opere însemnate ale unor artişti din secolele XVIII, XIX şi XX. Din Şcoala Torii se păstrează un exemplar din planşele lui Kiyomitsu (secolul al XVIII-lea), iar de la întemeietorul Şcolii Katsukawa, cunoscut pentru imaginile sale din lumea teatrului japonez, există un exemplar preţios, Actori într-un decor câmpenesc. Cea mai mare parte a colecţiei de gravuri japoneze aparţine Şcolii Utagawa.
Fotografii
Cabinetul de Stampe încorporează un numeros fond de fotografii, circa 400.000 de piese, de la începuturile fotografiei până astăzi, româneşti şi străine, lucrate în tehnici diferite, dagherotipii, calotipii, fotografii cu colodium, până la tehnicile contemporane. Carol Popp de Szathmari, Fr. Dusheck-tatăl şi fiul, Fr. Mandy, N. Ionescu, S. Petrescu etc. sunt câteva nume reprezentative pentru istoria fotografiei româneşti.
Hărți
Organizate ca o colecţie aparte, fondurile de hărţi şi atlase numără 5.522 atlase, 16.606 hărţi, 3.786 planuri de moşii, 250 hărţi murale, hărţi în relief şi planigloburi. Având un caracter naţional prin excelenţă, colecţia conţine material cartografic referitor la provinciile româneşti, de exemplu: Mappa Specialis -Walachiae din 1788; Harta Moldovei, desenată de Rhigas Velestinli în 1792; Harta -Principatelor Unite din 1860-1865, sau alte hărţi ale României întocmite de geografi celebri precum Schmidt, Konrad, Bieltz, Mercator. Se află în acest bogat fond şi o copie în culori după Planul Topografic al oraşului Bucureşti la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de Evist şi Purcel. În afara fondului românesc, cabinetul are şi un mare număr de hărţi străine, întocmite de geografi cunoscuţi, printre care Ortelius (Theatrum Orbis Terrarum, 1570), Mercator (Atlas Minor, 1628) Homann, Seutter, Kiepert, Delisle. Fondul poate fi consultat și on-line, din anul 2001 începându-se catalogarea digitală a hărților.
Muzică
Materialele cu caracter muzical şi-au făcut apariţia în colecţiile Bibliotecii Academiei Române din 1875, când au fost achiziţionate unele partituri muzicale: cadrilul pentru pian Souvenir de Galatzi şi -Quatuor de Constantin Dimitrescu. Colecţia, aproximativ 55.000 de piese, are o mare valoare documentară, înregistrând opere fundamentale ale culturii muzicale. Un manuscris de o deosebită valoare este cel intitulat Cadenza per il Rondeau şi Ferme nel Rondeau, op.4, de Mozart, căruia i se adaugă manuscrisul lui Gioacchino Rossini, scris pe o hârtie specială şi ornat cu un desen de o rară delicateţe. Un loc aparte în cadrul colecţiei îl ocupă manuscrisele lui Dimitrie Cuclin şi cele ale marelui nostru compozitor George Enescu.
Cabinetul numismatic
Primii conservatori ai colecțiilor Cabinetului numismatic au fost M.C. Sutzu şi C. Moisil. Cel dintâi a oferit şi cele mai semnificative donaţii de monede greceşti (circa 4.000 de piese ale coloniilor grecești de la Marea Neagră, din Asia Mică şi Balcani), exemplare adunate din toată lumea. Primele sale oferte se situează în anii de dinaintea Primului Război Mondial, circa 2.000 de monede greceşti din Istros, Tomis, Callatis – acestea fiind evacuate la Moscova în condiţiile ocupaţiei germaneo-austro-bulgare a Bucureştiului. Blocate pe termen lung la Moscova, acestea nu mai pot fi azi identificate ca atare; Fondul M.C. Sutzu s-a refăcut după 1920, donațiile sale continuând până în anul 1933. Succesivele donaţii ale lui M.C. Sutzu au fost urmate de altele, cea mai consistentă fiind celebra donaţie a inginerului Constantin Orghidan, circa 10.000 de piese greceşti antice, romane, bizantine, medievale transilvănene, piese sigilare assiriene.
Recunoaștere
Cea mai mare bibliotecă din Sud-Estul Europei
Fondurile Bibliotecii Academiei Române însumează peste 12.000.000 unităţi de bibliotecă, dintre care 10.000 volume manuscrise, peste 500.000 de piese de corespondență și arhivă, 138.000 gravuri şi desene, peste 300.000 de fotografii, 53.000 de documente cartografice, 190.000 de monede, medalii, plachete și sigilii, mai mult de 600 de pietre gravate și 40.000 de timbre, 55.000 tipărituri muzicale, 20.775 unități audio-video, 5.300.000 de monografii și 660.000 de publicaţii seriale.
Lucrări rare
Prima lucrare bibliografiată este Liturghierul lui Macarie, apărut în 1508. O altă lucrare de interes, primul ziar tipărit în ţara noastră, Courrier de Moldavie, apărut la Iaşi, în perioada 18 februarie – 1 aprilie 1790. Menționăm câteva dintre raritățile bibliotecii: Paul Verlaine, Jadis et naguère, Paris, 1936, exemplar de lux, cu compoziţii originale de Bernard Naudin, reproduse în heliogravură; Cervantes, L’ingénieux Hidalgo Don Quichotte de la Manche, Paris, 1938, ediţie bibliofilă cu ilustraţii de Dubout; Document emis de Mihai Viteazul, 27 mai 1600; Pecete domnească pe un document de la Ştefan cel Mare; Document emis de Constantin Brâncoveanu, 24 februarie 1692; Piesă din Roma republicană 20 asi, monedă de aur 211-208 a.Chr.; Stater de tip Lysimach emis la Mesambria mijlocul sec. III a.Chr. – unicat.
Manuscrisul original al „Luceafărului“ lui Eminescu
