Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au dat câştig de cauză, definitiv şi irevocabil, Curţii de Conturi a României (CCR) în procesul intentat de ANI, care a contestat în instanţă raportul de control efectuat în 2009 de inspectorii CCR.
„Conform legii, conducerea ANI este obligată acum să recupereze prejuduciul constatat în raportul inspectorilor CCR. Dacă prejudiciul nu va fi recuperat, atunci asta e faptă penală şi se va sancţiona cu amendă sau închisoare de la 3 luni la 2 ani”, a declarat pentru RL un reprezentant al CCR.
În raportul de control efectuat la ANI, inspectorii CCR au constatat mai multe nereguli financiare: achiziţii publice păguboase (maşini, centrală telefonică, computere, covoare etc), achitarea sumei de 23.000 de euro pentru închirierea unui apartament care nu a fost folosit niciodată, acordarea greşită de indemnizaţii, acordarea ilegală de sporuri etc. Raportul de control efectuat de inspectorii CCR anul trecut la ANI a fost contestat în instanţă si câştigat de ANI, pe fond, în 22 ianuarie 2010, la Curtea de Apel. Decizia ÎCCJ a admis recursul CCR şi a respins acţiunea ANI ca neîntemeiată.