Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a declarat „mulţumită” în legătură cu discuţiile din cadrul summitului UE, justificând suspendarea lucrărilor prin necesitatea de a exista mai mult timp pentru ajungerea la un acord la începutul anului, informnează AFP, potrivit Mediafax.
„Sunt mulţumită de modul în care s-au derulat discuţiile”, a spus Merkel, apreciind că „este posibil să se ajungă la un acord la începutul anului viitor”.
„Atmosfera a fost foarte amicală şi constructivă”, în pofida divergenţelor de opinie, a subliniat ea.
„Era dificil să ne dăm seama de cât timp aveam nevoie pentru un acord. Nu exista niciun motiv să scoatem acordul cu forcepsul”, a argumentat Merkel.
Citeşte şi Negocierile pe bugetul UE au EŞUAT. Vezi reacţia lui Băsescu şi declaraţiile liderilor europeni
Ponta: Pentru România este mai bine că nu s-a ajuns la o soluţie la Bruxelles
Summitul Consiliului European dedicat bugetului multianual al Uniunii Europene s-a încheiat vineri după-amiază, fără a se ajunge la un acord, anunţă surse din cadrul Preşedinţiei semestriale a Consiliului UE. Reuniunea şefilor de stat şi de guvern din cele 27 de state membre UE începuse joi seara, la Bruxelles, fiind dedicată în principal bugetului multianual al Uniunii pentru perioada 2014-2020. „Şefii de stat şi de guvern s-au despărţit fără a ajunge la un acord”, afirmă o sursă oficială.
Liderii europeni reluaseră vineri dimineaţă lucrările, după o serie de întrevederi bilaterale care au avut loc joi şi au fost urmate de summit. Dar nu au reuşit să depăşească divergenţele privind bugetul plurianual şi distribuirea fondurilor. Premierul Marii Britanii, David Cameron, declara vineri dimineaţă că nu existau „progrese suficiente”.