Cancelarul german, Angela Merkel, și-a exprimat speranţa cu privire la discuţiile de la Berlin, pe tema crizei ucrainene, vor aduce "progrese", informează Mediafax.
"Sper să se înregistreze progrese. Dar nu sunt sigură, nu pot să creez mari aşteptări", a declarat Angela Merkel, după reuniunea de la Berlin.
Miniştrii de Externe din Germania, Franţa, Rusia şi Ucraina s-au reunit miercuri după-amiază, la Berlin, pe tema crizei ucrainene.
"Reuniunea are rolul de a evita o nouă agravare a confruntării militare şi o nouă escaladare politică între Kiev şi Moscova", a declarat ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier.
Peste 9.000 de militari ruşi se află pe teritoriul Ucrainei, unde are loc un conflict separatist, a acuzat miercuri preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, însă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a respins vehement acuzaţiile.
Armata ucraineană a anunţat marţi că a fost atacată direct de militari ruşi care ajută insurgenţii separatişti din sud-estul Ucrainei. Administraţia prooccidentală de la Kiev a anunţat luni că aproximativ 700 de militari ruşi au pătruns pe teritoriul Ucrainei. Kievul şi NATO au acuzat Rusia de multe ori că a trimis militari pentru susţinerea insurgenţilor separatişti din estul Ucrainei. Moscova a dat asigurări că nu a trimis militari în Ucraina.
Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie 2014, s-a soldat cu cel puţin 4.800 de morţi.