Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, pentru NewsIn, ca majorarile salariale de 50% pentru cadrele didactice prevazute prin Legea 221/2008 vor intra in vigoare in ianuarie 2010, cand criza economica nu va mai avea efecte atat de grave asupra economiei.
"Acum se afla in Parlament Ordonanta 151/2008 care anuleaza legea majorarii salariilor. Vrem sa renuntam la aceasta ordonanta si sa revenim la Legea 221/2008, pentru ca oricum nu este corect sa aducem salariile cadrelor necalificate la acelasi nivel cu cel al profesorilor calificati, asa cum prevede masura legislativa in vigoare. Dar cresterile salariale aduse de Legea 221 se vor aplica in ianuarie 2010, cand efectele crizei economice vor fi mai putin agresive", mai spune ministrul Andronescu.
Anul acesta, salariile cadrelor didactice nu vor mai creste nici cu cele 5 procente prevazute din aprilie, din cauza restructurarii bugetare care va diminua bugetul Educatiei cu cel putin 811,9 milioane de lei, suma mentionata fiind doar cea destinata salariilor. In plus prin aceasta restructurare se vor lua bani si din investitii. Ministrul isi exprima, insa, speranta ca banii vor fi recuperati in septembrie.
In prezent, majorarile salariale prevazute prin Legea 221/2008 au fost amanate, motiv pentru care sindicatele cadrelor didactice au initiat mai multe trimiteri in judecata ale guvernului dar si ale primariilor si scolilor si au anuntat proteste.
Scandalul majorarilor salariale pentru profesori a inceput dupa ce anul trecut, pe 30 septembrie, parlamentul a adoptat Legea 221, privind majorarea salariilor cu 50%, promulgata de presedintele Traian Basescu. La momentul respectiv, guvernul Tariceanu a facut toate demersurile necesare pentru amanarea intrarii in vigoare a acestei legi. Pentru asta, Executivul a emis doua ordonante: prima, declarata neconstitutionala de Curtea Constitutionala a Romaniei, prevedea amanarea intrarii in vigoare a Legii 221. A doua, ramasa in vigoare, prevedea cresterea diferentiata a salariilor, cu pana la 28%, in doua trepte, la 1 martie 2009 si, respectiv, 1 septembrie. Cele mai insemnate majorari se aplicau salariilor de pana la 600 de lei.
Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro