Senatorul Daniel Barbu a reușit să scandalizeze întreaga țară prin declarațiile jignitoare pentru militarii români și mai ales familiile celor uciși la datorie. Acesta a spus că aleșii au o ”meserie” mai periculoasă decât miltarii din Afganistan. Declarațiile lui Barbu au atras reacții vehemente din partea veteranilor Armatei, critici ale unor lideri de opinie și o revoltă generală în rândurile publicului.
În acest context a revenit în actualitate caracterizarea pe care filosoful și scriitorul Andrei Pleșu i-a făcut-o lui Daniel Barbu în anul 2013, imediat după ce Barbu și-a încheiat mandatul de ministru.
Era un student strălucit, spunea Andrei Pleşu într-un text publicat pe blogurile adevărul.ro. Un tânăr promiţător, pe care l-a sprijinit şi recomandat, în 1990, la conducerea Editurii Meridiane. Şi cum îşi răsplăteşte Daniel Barbu mentorul? Face un memoriu către conducerea Ministerului Culturii, în care îl acuză pe Andrei Pleşu că este „opozant al reformei, cripto-susţinător al vechilor nomencalturişti, pe scurt, sabotor al programului guvernamental”.
„Cînd, în 1990, am ajuns la Ministerul Culturii şi s-a pus problema să găsim noi directori pentru instituţiile importante ale sistemului, numele lui Daniel Barbu mi-a venit imediat în minte pentru conducerea Editurii Meridiane, specializată în publicaţii de artă. Era foarte tînăr şi încă necunoscut, astfel încît nu mi-a fost uşor să-l impun ca director. Şi cei din guvern şi alţii mă întrebau, contrariaţi, de unde l-am scos. Iar eu puneam, mereu, aceeaşi placă encomiastică: e un tînăr remarcabil, tocmai bun să preia, cu energie proaspătă, o editură de profil, într-o lume post-revoluţionară. În cele din urmă, dl. Barbu a fost instalat în funcţie.”, povesteşte Andrei Pleşu.
Mare i-a fost surprindere când, la câteva săptămâni după instalarea în funcţie, tânărul remarcabil i-a cerut lui Andrei Pleşu să accepte conducerea tuturor celor care lucrau, de ani de zile, în redacţia Meridiane. Şi când s-a opus acestei solicitări, a fost reclamat.
„N-a trecut, cred, nicio săptămînă, cînd am primit un telefon de la şeful meu de atunci, dl. Petre Roman, care m-a întrebat, încă o dată, cine e, în definitiv, acest Barbu. I-am răspuns cu acelaşi discurs pe care îl repetasem pînă atunci, ori de cîte ori fusese nevoie: credeţi-mă, e un tînăr cu foarte bune calificări profesionale, un om de viitor etc. etc. Petre Roman a răspuns oarecum amuzat: „Tocmai am primit un memoriu de la el, în care te reclamă ca opozant al reformei, cripto-susţinător al vechilor nomencalturişti, pe scurt, sabotor al programului guvernamental”.
Andrei Pleşu nu înţelegea ce „fel de alcătuire lăuntrică poate avea un om care răspunde în acest fel unei enorme investiţii de încredere”. L-a chemat Daniel Barbu şi i-a cerut să-şi scrie demisia.
„A făcut-o şi, de-atunci, are destule motive să mă deteste”, mai scrie Andrei Pleşu.
Scriitorul descrie, în continuare, carierismul tânărului promiţător din anii ’90.
„După cîţiva ani, a reapărut în postura de consilier prezidenţial pe lângă Emil Constantinescu, apoi a devenit „intelectualul” unei fundaţii conduse – n-o să credeţi – de Petre Roman, care uitase, probabil, între timp, episodul din 1990. La un moment dat, se lipise de Dinu Patriciu (a cărui pricepere în materie de oameni e în chip tragi-comic confirmată de marii săi prieteni Roşca-Stănescu şi Peter Imre). Era însă clar că omul vrea mai mult. S-a înregimentat tenace în comando-urile dârze ale Antenei 3 şi a luptat, seară de seară, pentru dreptate. În sfîrşit, recompensa a venit: consilier interimar al interimarului Antonescu şi, în sfîrşit, ministru al Culturii. După care a dovedit aceeaşi inapetenţă pentru comportamentul ministerial şi pentru inteligenţă administrativă ca şi colegul său de idei Andrei Marga. Am putea spune, aproape: domnul Barbu pentru noi este Andrei Marga II.”
Andrei Pleşu speră că demersul său îl va trezi pe Daniel Barbu şi-l va face să se retragă din viaţa publică şi să se întoarcă la scris.
„Ştiu că e încă în stare să scrie cărţi foarte bune, să dea cursuri utile, să se pronunţe, nepartizan, în dezbaterile grele ale ţării. Sunt domenii în care lipsa de caracter şi vanitatea bolnăvicioasă – deşi nerecomandabile – nu pot juca feste atât de mari ca pe scena politică”, mai spune Andrei Pleşu.
